Cel mai smart oraş din România. Este urmat de Cluj-Napoca şi Timişoara

Data publicării:
alba iulia

Sunt oraşe dezvoltate sau în curs de dezvoltare şi îşi doresc titlul de Smart City. Însă deşi au fonduri nu investesc suficient în astfel de soluţii. Este chiar cazul Capitalei, care se află printre oraşele cu cele mai puţine proiecte smart implementate, sub 10 la număr. În ciuda rezultatelor economice foarte bune din ultimii ani şi a creşterii semnificative a populaţiei, în Bucureşti ne confrutăm cu un ritm lent în ceea ce priveşte implementarea de soluţii inteligente. Sunt însă oraşe care lucrează intens pentru titulatura de Smart City.

Alba Iulia este oraşul care conduce detaşat în clasamentul soluţiilor smart implementate pentru tehnologizărea comunităţii - 96 la număr. Asta în timp ce cele mai multe oraşe dezvoltate din România au la activ mai puţin de zece soluţii inteligente, arată o analiză a unei asociaţii de profil. Este o diferenţă enormă, mai ales că vorbim despre oraşe cu un grad similar de dezvoltare.

Alba Iulia a adoptat deja multe dintre soluţiile smart care funţionează cu succes în marile capitale europene. Printre acestea se numără iluminatul inteligent, monitorizarea calităţii aerului, smart parking, precum şi sistemul de monitorizare a traficului.

Alte oraşe care fac paşi semnificativi spre tehnologizarea comunităţii sunt Cluj-Napoca şi Timişoara, singurele, cu excepţia municipiului Alba Iulia, care au mai mult de 10 proiecte Smart City în derulare. În Cluj Napoca, de exemplu, administraţia publică locală a introdus pentru prima data în România primul funcţionar public virtual, denumit Antonia, care stă la dispoziţia cetăţenilor non stop.

În ceea ce priveşte Capitala, aceasta a rămas mult în urmă. Specialiştii sunt însă de părere că Bucureştiul, pentru a recupera decalajul, ar avea nevoie de o perioadă de până la 10 ani şi foarte multe miliarde.

Ca să devină inteligent, un oraş are mai întâi nevoie de un plan. În prezent, strategia Capitalei urmează să fie finalizată abia în această toamnă.

Un oraş inteligent este un oras care colecteaza informaţii şi foloseste tehnologia modernă pentru a îmbunătăţi viaţa locuitorilor. Fluidizarea traficului, îmbunătăţirea transportului public, reducerea poluării şi a consumului de energie, precum şi relaţia cetăţenilor cu autoritatea sunt doar câteva caracteristici ale unui oraş care se vrea a fi inteligent.

Investiţiile în infrastructura smart sunt aşadar vitale pentru dezvoltarea durabilă a unei ţări, sunt de părere specialişii. De exemplu, astfel de aplicaţii inteligente pot reduce cu până la 20% din durata navetei zilnice către serviciu, ceea ce s-ar traduce prin patru zile libere pe an, dar şi diminuarea numărului de accidente şi infracţiuni. Investitorii în implementarea soluţiilor smart au însă nevoie de un cadru legal stabil care să stimuleze astfel de iniţiative. Iar de multe ori nu au parte de aşa ceva.

În prezent cele mai mari oraşe ale lumii se bat pe titulatura de smart city. Au traficul dirijat inteligent, senzori care ajuta la reducerea consumului de energie folosita pentru iluminatul public, iar înceea ce priveşte transportul, poţi vedea pe telefonul mobil în cât timp vine autobuzul si daca există locuri libere de parcare într-o anumită zonă.

La nivel mondial, cel mai inteligent oraş pentru al doilea an consecutiv este New-Yorkul, în timp ce Londra şi Paris îşi menţin următoarele două poziţiile imediat după metropola americană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri