Copiii sub 10 ani, cei mai expuşi abuzului sexual în mediul online

Data publicării:
shutterstock_218115208

1.600 de copii din România au anunţat că au fost martorii sau victime ale unor situaţii de abuz online, inclusiv pornografie infantilă. Iar în cele mai multe cazuri, victimele nici măcar nu au împlinit 10 ani. Iar agresorii vin, frecvent, din propria familie.

Anul trecut, de două ori mai mulţi minori au avut nevoie de ajutor după ce au căzut victime pornografiei infantile. Au fost fotografiaţi sau filmaţi în ipostaze indecente, iar, în unele cazuri, imaginile cu ei au ajuns chiar pe internet. Un fenomen care i-a pus în alertă pe poliţişti.

Elena Savu, şef birou Investigare a infracţiunilor de pornografie infantilă: „În momentul în care unor copii li se cere să se dezbrace în faţa camerei, să nu facă acest lucru şi să explice părintelui. La fel, dacă i cere să producă material cu el să îi spună părintelui, iar părintele să ni se adreseze nouă.”

Multe dintre abuzuri au loc chiar în interiorul familiei, acolo unde apropiaţii îi conving uşor pe cei mici să facă ce le cer.

Georgiana Roşculeţ, psiholog "Salvaţi copiii": „Copilul devine foarte confuz în ceea ce înseamnă iubirea şi începe să asocieze manifestările respective ca o situaţie de iubire. În momentul respectiv, copilul ajunge să interiorizeze faptul că este ceva în neregulă cu el, că din vina lui se întâmplă acel lucru, de aia va fi din ce în ce mai greu să vorbească deschis.”

Pe internet pericolele pândesc la orice pas, iar abuzurile îmbracă diferite forme. Yagmur are 18 ani şi, acum câteva luni, a fost jignită pe internet de un necunoscut.

Yagmur Coltan, victimă a bullying-ului pe internet: „Primeam mesaje cum că sunt foarte grasă, că nu fac nimic cu viaţa mea, că arăt foarte urât. Când am văzut că tot insistă cu mesajele am zis să răspund şi să îi zic să înceteze, doar că atunci când dai frâu liber conversaţiei şi răspunzi, începe să te spameze în continuu cu mesaje.”

Sunt cazuri care au determinat Uniunea Europeană să ia măsuri pentru a-i poteja pe cei mici de aceste abuzuri. Din mai, în tot blocul comunitar accesul minorilor va fi restricţionat pe site-urile care cer date personale.

Gabriela Alexandrescu, preşedinte Asociaţia Salvaţi Copiii: „Nu va mai fi asigurat accesul copiilor sub 16 ani pe niciun site dacă administratorul site-ului nu are în prealabil aprobarea părinţilor copilului.”

Statisticile arată că, în România, o treime dintre copiii care utilizează internetul au vizionat cel puţin o dată filmuleţe cu caracter sexual.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri