FĂGĂRAȘ. Localnicii cu smartphone dau indexul la apă prin telefon, ceilalţi stau la rând

Data publicării:
31012013 20smartphone 20apa-46922

George este unul dintre primii locuitori din Făgăraș care a aflat despre acest sistem. Serviciul îl ţine mult timp la birou, aşa că aproape niciodată nu ajungea să plătească la ghişeu sau să dea indexurile funcţionarilor.

„Am ales această modalitate de a transmite indexul automat printr-un telefon cu sistem de operare IOS pentru că este mult mai simplu şi mult mai economic, a explicat acesta.

Aplicaţia poate fi descărcată gratuit de pe internet pe telefonul mobil.Clientul trebuie să ai un telefon de tip smartphone, să scaneze codul QR care se află pe spatele facturii de la apă canal și să transmită datele pe site-ul de la apă.

Plătești exact cât consumi

Reprezentanții companiei de apă spun că introducerea aplicaţiei elimină şi reclamaţiile celor care spuneau că primesc facturi prea mari. Acum, localnicii introduc singuri indexul şi nu mai pot acuza funcţionarii că îi încarcă la plată.

„Au fost unii care s-au plâns că estimăm o cantitate mai mare decât cea consumată, pentru că noi facem citiri la două luni de zile şi atunci le dăm posibilitatea de a transmite indexul în perioada 25-30 ale lunii, index pe care ei îl citesc, şi îl transmit nouă prin acest mod”, a afirmat Vasile Manta - director sucursală Apa-Canal Făgăraș.

Sistemul, unic în România, este disponibil pentru localnicii de la Sibiu, Avrig şi Cisnădie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri