Inge Lehmann, seismologul danez care a descoperit nucleul intern al Pământului, omagiată de Google printr-un Doodle

INGE LEHMANN a devenit apoi asistenta geodezistului Niels Norlund, care i-a dat sarcina de a deschide observatoare seismice în Danemarca şi Groenlanda. Din acel moment, interesul danezei pentru seismologie a crescut, ea luând un examen în geodezie în 1928 şi acceptând o poziţie de top la Institutul geodezic danez, condus de Norlund.

INGE LEHMANN a postulat, în 1936, că nucleul Pământului nu este format dintr-o singură sferă lichidă, ci că există şi un nucleu intern, cu o structură diferită. Teoria sa a fost rapid adoptată de seismologi, inclusiv de celebrul Charles Richter, care dă numele scării în care se măsoară cutremurele.

INGE LEHMANN a trebuit să îşi oprească în mare parte cercetările în 1939, odată cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial şi ocuparea Danemarcei de către Germania. Daneza s-a mutat în SUA în 1953, după ce în ultimii ani petrecuţi la Copenhaga relaţiile cu ceilalţi colegi din Institut se deterioraseră.

INGE LEHMANN a fost recompensată de-a lungul carierei sale cu numeroase premii, printre care premiul Harry Oscar Wood (1960), medalia Emil Wiechert (1964), medalia de aur a Societăţii regale daneze de ştiinţe şi litere (1965), premiul Tagea Brandt Rejselegat (1938, 1967), medalia William Bowie (1971, prima acordată unei femei) şi medalia Societăţii seismologice americane (1977). De asemenea, a primit titlul onorific de doctor al Universităţilor Columbia (1964) şi Copenhaga (1968), iar în cinstea ei au fost botezate un asteroid, o medalie oferită de Uniunea geofizică americană, dar şi un pod şi o porţiune de drum, tot în SUA.

INGE LEHMANN a murit pe 21 februarie 1993, la 104 ani, în Copenhaga.

INGE LEHMANN şi nucleul intern al Pământului. Nucleul Pământului este partea centrală, cea mai profundă a Pământului, care este situată sub manta şi, probabil, constă din fier şi nichel solid, cu un amestec de alte elemente siderofile. Nucleul începe de la 5.150 km de la scoarţa terestră şi are o grosime de 1.300 km.

Nucleul terestru are 31,5% din masa totală a Pământului şi numai 16,2% din volumul acestuia, nucleul având densitatea medie de 10 g/cm³, pe când densitatea medie a globului este de numai 5,5 g/cm³. Stratul superior al nucleului Pământului este numit zona nucleu-manta.

Nucleul Pământului este constituit dintr-un amestec solid de fier şi nichel. Presiunea din acest strat atinge milioane de bari şi temperaturi între 4000 şi 5000 °C, asemănătoare celor din petele solare. Unele ipoteze presupun că, asemănător Soarelui, şi în centrul Pământului ar exista hidrogen comprimat sub formă solidă (având o structură metalică), care ar putea proveni ca materie primă chiar de pe Soare.

Stratul nucleului extern, fiind situat între adâncimile de 2.900 şi 5.100 km, se află într-o stare de agregare fluidă, fiind constituit dintr-o topitură de fier şi nichel care probabil conţine urme de sulf şi oxigen, aici fiind temperaturi de cca. 2900 °C. Această topitură metalică, fiind un bun conductor electric, ar fi răspunzătoare de magnetismul terestru, sub acţiunea de rotaţie a Pământului.