Istoria și știința din spatele artificiilor
Principalele diferențe au derivat din cererea pentru spectacole luminoase cât mai extravagante și spectaculoase. Artificiile moderne pun mult mai mult accentul pe culoare decât pe sunet și spre deosebire de acum 1000 de ani publicul preferă să le vadă cum explodează pe cer și nu pe pământ.
Culorile au fost integrate în artificii în timpul Renașterii italiene când s-au adăugat cărbune și oțel pentru a produce galben și portocaliu. Gradual, pirotehniștii au experimentat cu mai multe metale care transformă energia absorbită din explozie în culoare. Stronțiul rezultă în nuanțe de roșu, bariu se transformă în verde, iar cuprul produce albastru. Și, bineînțeles, combinații ale acestor metale rezultă în nuanțe diferite și culori compuse.
Pentru a ridica artificiul în aer, pirotehniștii se bazează pe un scurt lanț de două explozii. Artificiul este inserat într-un tub care funcționează în esență ca un tun.
Praful de pușcă este introdus într-un compartiment separat în partea de jos, iar partea explosivă este compusă dintr-o serie de sfere numite stele. Acestea devin punctele de lumină pe care le vedem pe cer. Stelele pot fi îmbrăcate în diferite metale care oferă culoare micilor explozii.
Fitilul trece prin interiorul carcasei metalice și este calculat astfel încât artificiul să nu explodeze decât în momentul în care a ajuns la o anumită altitudine. Felul în care este calculat timpul exploziei poate rezulta în artificii ce formează forme recogniscibile pe cer.
Tehnologia din spatele artificiilor continuă să evolueze. Unii designeri de artificii încep să folosească aer comprimat în loc de praf de pușcă, ceea ce permite o mai bună precizie. Deși procesul rămâne în esență același indiferent de evoluțiile tehnologice, nu înseamnă că ar trebui să încercați asta acasă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
