Meta refuză codul de bune practici pentru AI propus de UE: „Europa merge pe un drum greșit”

Data publicării:
Illustration in Poland.
Refuzul Meta subliniază tensiunile crescânde dintre europeni și americani în sectorul tech. Susa foto: Profimedia Images

Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu.

Decizia a fost comunicată de Joel Kaplan, şeful departamentului de afaceri globale al Meta, într-o postare publicată vineri pe LinkedIn. ”Europa merge pe un drum greşit în privinţa AI. Acest cod introduce o serie de incertitudini juridice pentru dezvoltatorii de modele, precum şi măsuri care depăşesc cu mult cadrul reglementat de AI Act”, a scris Kaplan.

Comisia Europeană a publicat săptămâna trecută versiunea finală a codului de conduită pentru modele AI de uz general. Documentul, care va intra în vigoare luna viitoare, este voluntar, dar reprezintă un prim pas în direcţia armonizării reglementărilor din AI Act – legislaţia emblematică adoptată de Parlamentul European în 2024 pentru a spori transparenţa şi siguranţa tehnologiilor AI.

OpenAI va semna acordul, dar alte companii de opun

Meta nu este singura companie care se opune codului european. Giganţi industriali precum ASML Holding şi Airbus au semnat recent o scrisoare deschisă adresată UE, solicitând amânarea cu doi ani a aplicării noului cadru. În contrast, OpenAI a anunţat săptămâna trecută că va semna codul, asumându-şi noile reguli.

”Împărtăşim preocupările exprimate de aceste companii: această exagerare din partea UE va frâna dezvoltarea modelelor AI de frontieră în Europa şi va împiedica firmele europene să construiască afaceri competitive în domeniu”, a adăugat Kaplan.

Numit în acest an în locul lui Nick Clegg, Joel Kaplan a fost anterior vicepreşedinte pentru politici publice în SUA la Facebook şi consilier în administraţia fostului preşedinte George W. Bush.

Refuzul Meta subliniază tensiunile crescânde dintre politica tehnologică europeană, axată pe reglementare şi precauţie, şi modelul american, mai flexibil şi orientat spre inovaţie rapidă.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Gavin Arvizo în 2026. Băiatul care i-a adus acuzații grave lui Michael Jackson a dispărut complet din...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Decizia care stârnește furie în Anglia înaintea Cupei Mondiale. Autoritățile locale cer fanilor să nu...
Newsweek
Pensionarii care au muncit în această perioadă iau sute de lei pensie suplimentară. Cum știi dacă te încadrezi
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...