Rețeaua Twitter a dat publicității câteva cifre referitoare la activitatea sa, la zece ani de la lansare

Data publicării:
twitter generic GettyImages-187243543

 

©FOTO: GULIVER/GETTY IMAGES

500 de miliarde — este numărul de mesaje postate pe Twitter de la lansarea sa din 21 martie 2006. În prezent s-ar posta peste 500 de milioane de mesaje pe zi.

320 de milioane — reprezintă numărul de utilizatori activi pe lună, 80% dintre ei utilizând aplicația mobilă a rețelei. Rețeaua mai apreciază că peste 500 de milioane de internauți și mobinauți consultă Twitter fără să se conecteze, pentru a accesa pagini de profil sau a citi mesaje.

35 — este numărul de limbi în care este disponibil Twitter. În afară de engleză și franceză, rețeaua de socializare mai cuprinde, printre altele, text în limbile germană, italiană și japoneză.

79% dintre conturile înregistrate pe Twitter sunt din afara Statelor Unite.

3.900 — reprezintă numărul de oameni care lucrează direct pentru Twitter, 44% dintre ei fiind ingineri.

130.000 — este numărul de entități active care postează anunțuri pe Twitter. Contracte cu firma americană pentru exploatarea datelor în peste 40 de țări au 400 de firme.

9 milioane de întreprinderi mici și mijlocii au conturi pe rețeaua de socializare pentru a-și face cunoscute activitatea și produsele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri