Românii cheltuie, în medie, 150 de lei pentru cumpărarea de accesorii pentru protecția telefoanelor (analiză)

Data publicării:
telefon getty

FOTO: Gulliver/Getty Images

Potrivit analizei, 53% dintre clienții români optează pentru achiziția capacelor care acoperă doar spatele telefonului. În acest caz, bugetul mediu alocat de către un cumpărător este 80 de lei.

În ceea ce privește protecția ecranului, românii aleg în număr tot mai mare sticlă temperată, în detrimentul foliilor din plastic, afirmă QuickMobile.ro, autorul studiului, citat de Agerpres. Astfel, peste 90% dintre clienții QuickMobile cumpără protecții pentru ecran din sticlă temperată, iar restul aleg folii din plastic. Protecțiile din sticlă temperată, pentru care clienții alocă un buget mediu de 60 de lei, au următoarele avantaje: nu afectează calitatea culorilor afișate de ecran, se dezlipesc mai greu, nu prind aer sub ele și oferă o rezistență sporită în caz de șocuri.

Pe de altă parte, husele tip agendă sunt preferate de 38% dintre clienți, iar bugetul mediu alocat pentru acest tip de produs este de 70 de lei.

În privința alegerilor accesoriilor pentru protecția telefoanelor, bărbații optează în special pentru huse din piele, simple, elegante și de culoare neagră, iar femeile pentru cele din categoria de lux, cu design deosebit și în culori la modă.

Conform statisticii, doar 7% dintre utilizatori preferă să nu folosească accesorii de protecție pentru telefoane.

QuickMobile este activ pe piața din România de 10 ani, devenind la ora actuală unul dintre cele mai importante magazine online de telefoane, tablete, gadgeturi și accesorii din țară. Portalul s-a extins pe piața internațională prin lansarea magazinului online QuickMobileShop.com, care livrează în toate cele 28 de state din cadrul Uniunii Europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri