STUDIU. Cât de dependenţi suntem de smartphone sau tabletă

Data publicării:
iPhone Apple GettyImages august 2015-1

Pentru două treimi dintre cei care dețin astfel de dispozitive nu trece o jumătate de oră de când au deschis ochii dimineața că au și pus mâna pe telefon, iar o treime nu apucă nici măcar să ia micul dejun, nici măcar să se spele pe față.

Românii folosesc dispozitivele mobile peste tot, de la primele ore ale dimineţii şi le verifică de zeci dacă nu de sute de ori pe zi. Mobilitatea digitală și conectivitatea sunt tot mai importante în viața personală, dar și în mediul de afaceri.

Peste 60% dintre utilizatorii de smartphoneuri sunt dependenţi de ele. Cum în România sunt în jur de 7,5 milioane de telefoane inteligente, înseamnă că cel puţin trei milioane de români sunt conectaţi la tehnologie între două şi şase ore pe zi.

Peste 40 la sută dintre tinerii sub 35 de ani își verifică telefonul de cel puțin două sute de ori în 24 de ore.

Cele mai căutate informaţii sunt cele din media şi serviciile financiar-bancare.

Domenii ca mass-media, serviciile financiar-bancare și evident companiile din tehnologie și IT oferă utilizatorului român cele mai clare informații care se pot accesa de pe dispozitivele mobile. La polul celălalt, studiul Ernst&Young spune că domenii precum construcțiile, imobiliarele, leasingul, asigurările și petrolul mai au de lucrat la acest capitol.

Dacă ne uităm la programe, aproape 70% dintre orășeni spun că folosesc aplicațiile business, apoi foto& video și cam jumătate muzică. La polul opus, cel puțin declarativ, urmează lifestyle, sănătate și sport.

La nivel global se estimează o creștere a traficului video cu peste 50% pe an până în 2020 datorită serviciilor de streaming video și de includerea de tot mai mult conținut video în spațiul de media și publicitar, iar noi nu o să rămânem în urmă: aproape 90% dintre utilizatori vizionează cel puțin un conținut video pe săptămână.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fiica lui Halle Berry intervine în scandalul de familie: „Nu am văzut-o niciodată să-l lovească pe fratele...
Adevarul
Un zimbru de aproape o tonă a fost găsit fără cap la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile în legătură...
Newsweek
CASS la pensie. Este măsura legală? Un avocat spune dacă pot fi recuperați banii: „Există o singură cale!”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”