Telefonul care se deblochează cu...inima

Data publicării:
inima telefoane

De ceva timp nu mai folosim parole când ne deblocăm telefonul. Acum sunt la modă amprentele vocale, digitale sau recunoaşterea facială. Dar inginerii americani au făcut ceva şi mai interesant: ne vom putea folosi inima să deschidem telefonul sau calculatorul.

Invenţia cercetătorilor de la Universitatea Buffalo nu implică vreo operaţie pe cord. Ci un sistem de securitate care măsoară dimensiunile organului, cu ajutorul radarului Doppler. Pe baza acestor detalii, se creează o semnătură biologică unică. Nu există două persoane care să aibă o inimă identică, spun specialiştii, iar organele nu îşi schimbă forma decât dacă apare o boală foarte gravă.

În doar opt secunde, sistemul înregistrează geometria şi ritmul cardiac şi urmăreşte continuu persoana. Ba chiar o poate depista de la o distanţă de maximum 30 de metri. Sistemul foloseşte foarte puţină energie şi nu prezintă niciun risc pentru sănătatea purtătorului.

În timpul studiului-pilot cu 78 de subiecţi, sistemul a avut o acurateţe de 98,61 la sută.

Pentru mai multe știri din domeniul științei și tehnologiei, urmăriți în fiecare vineri, de la ora 19:00, pe Digi World și în fiecare sâmbătă de la 16:30, pe Digi24, „Jurnalul de științe”, prezentat de Teodora Safta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri