WhatsApp criptează mesajele pentru toți utilizatorii

Data publicării:
WhatsApp GettyImages-470474359

 

Foto: Gulliver/GettyImages 

Acest update de securitate a fost făcut în contextul dezbaterilor internaționale cu privire la cât de mult acces ar trebui să aibă serviciile de informații și de securitate ale statelor asupra diferitelor mijloace de comunicare online, în special după disputa în instanță dintre FBI și Apple.

Biroul Federal i-a solicitat companiei Apple să decripteze un iPhone ce i-a aparținut unuia dintre autorii atacului armat din decembrie 2015, din orașul californian San Bernardino, considerat un act terorist, în care și-au pierdut viața 14 persoane. Această solicitare a fost respinsă de compania de tehnologie, însă până la urmă autoritățile americane au putut decripta informațiile și fără intervenția Apple.

WhatsApp a început să dezvolte un sistem de criptare a mesajelor "end-to-end" încă de acum doi ani, cu ajutorul unui software oferit de organizația nonprofit din domeniul securității online Open Whisper Systems.

Inițial, sistemul de criptare era asigurat în mod implicit doar pentru mesajele în format text între doi utilizatori, dar mesajele pe grupuri de comunicare sau cele care conțin pe lângă text și fotografii, videoclipuri sau înregistrări audio nu erau protejate complet, notează Agerpres.

Începând de marți, toate mesajele trimise prin WhatsApp, de orice fel ar fi ele, sunt criptate "end-to-end", ceea ce înseamnă că responsabilii companiei nu vor putea să citească mesajele care circulă între utilizatori nici măcar la solicitarea forțelor de ordine.

„Ideea este foarte simplă: atunci când trimiți un mesaj, singura persoană care-l poate citi este destinatarul sau membrii grupului în care postezi. Nimeni altcineva nu poate vedea acel mesaj. Nici infractorii cibernetici, nici hackerii, nici reprezentanții unor guverne opresive, nici măcar noi”, se arată în mesajul postat pe blogul aplicației prin care este anunțat acest important update de securitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, de nerecunoscut! Fostul lider PSD nu mai arată cum îl ştii, cea mai recentă apariţie a ridicat...
Digi FM
Cum arată viața în Moscova pentru doi români stabiliți acolo de 20 de ani: „A devenit un coșmar, trăim pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Halle Berry și Van Hunt s-au logodit. Actrița americană confirmă că se vor căsători. Va fi a patra căsnicie...
Adevarul
Atacurile sinucigașe care au salvat onoarea Armatei Române. Până și inamicii au fost profund impresionați
Newsweek
Avocat: Anularea indexării pensiilor este ilegală. Pensionarii au pierdut deja 12.000 de lei
Digi FM
Chivu, admirat și felicitat de fiice și de soție, când l-au văzut cu flacăra olimpică în Milano. Îmbrățișări...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
David E. Kelley, despre „al doilea cel mai norocos da” primit de la soția sa, Michelle Pfeiffer. „Jurasem să...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă