Apel ONU către întreaga lume: Acceptați „realitatea” că încălzirea globală va depăşi pragul de 1,5°C. „Este un moment sfâşietor”

Data publicării:
Oameni care privesc un incendiu de vegetație
Cei mai fierbinți cinci ani înregistrați până acum sunt cei cuprinși în a doua parte a decadei 2010-2020. De altfel, anul 2020 a fost al doilea cel mai călduros an din istorie. Sursă foto: Getty Images

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a prezentat miercuri măsurile necesare pentru limitarea încălzirii globale odată cu depăşirea pragului simbolic de +1,5°C, într-un raport inedit, care a stârnit critici din partea unor asociaţii.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a recunoscut anul trecut, la fel ca oamenii de ştiinţă, că depăşirea pragului de 1,5°C era inevitabilă, însă este pentru prima dată când o agenţie ONU explorează modalităţile de limitare a daunelor odată cu depăşirea acestui obiectiv climatic.

Oamenii de ştiinţă sunt de acord că o încălzire mai mare de 1,5°C comparativ cu perioada preindustrială prezintă riscuri grave, iar aproape 200 de ţări s-au angajat în 2015, la Paris, să încerce să menţină creşterea temperaturii globale la acest prag extrem de ambiţios.

Însă, planeta ar urma să depăşească acest obiectiv în câţiva ani, iar atenţia se îndreaptă acum către cea mai bună modalitate de a minimiza intensitatea şi durata oricărei perioade de „depăşire” a pragului de 1,5°C.

Într-un raport aşteptat şi publicat miercuri, Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) afirmă fără echivoc că obiectivul nu va fi atins şi că „provocarea nu mai constă în a evita depăşirea, ci în a o gestiona”, scrie agerpres, preluând AFp.

„Revenire la realitate”

„Este o revenire la realitate. Trebuie să trăim într-o lume mai caldă (...), dar mai sunt încă multe de făcut pentru a limita încălzirea”, a declarat Richard Betts, coautor al raportului şi profesor la Universitatea din Exeter, Marea Britanie, în cadrul unei conferinţe de presă organizată marţi.

Acest raport „se concentrează pe răspunsurile care trebuie date, mai degrabă decât să se limiteze la constatarea faptului că fenomenul este în curs de desfăşurare”, a explicat el.

Este important ca factorii de decizie politică să „conştientizeze că regulile jocului se schimbă” şi că abordările existente pentru combaterea schimbărilor climatice nu mai sunt adecvate, a afirmat, la rândul său, climatologa Debra Roberts, coautoare a raportului.

„Trebuie să ne regândim acum guvernanţa climatică pentru a face faţă unei traiectorii de depăşire. Niciunul dintre planurile noastre nu este pregătit pentru acest lucru”, a declarat specialista în climatologie din Africa de Sud.

Concluziile raportului au alarmat asociaţiile de activişti de mediu care s-au mobilizat în jurul obiectivului de 1,5°C, de când acesta a fost consacrat drept referinţa cea mai ambiţioasă în materie de climă în „Acordul de la Paris”.

„Moment sfâşietor”

„Este un moment sfâşietor, însă depăşirea acestui prag nu este un motiv pentru a renunţa la obiectivul de 1,5°C”, a declarat Jasper Inventor, director adjunct de program în cadrul organizaţiei Greenpeace International.

Bill Hare, climatolog şi director al institutului de cercetare Climate Analytics, a criticat raportul, estimând că acesta riscă să devină „un îndemn la apatie” mai degrabă decât la acţiune.

Lumea s-a încălzit deja cu aproximativ 1,4°C comparativ cu perioada 1850-1900, în principal din cauza arderii combustibililor fosili. Ultimii trei ani au fost cei mai calzi înregistraţi vreodată, iar emisiile de gaze cu efect de seră care reţin căldura, precum dioxidul de carbon şi metanul, continuă să crească.

Oamenii de ştiinţă afirmă că o depăşire a pragului de 1,5°C riscă să antreneze fenomene meteorologice extreme şi mai semnificative şi să apropie planeta de puncte critice, precum prăbuşirea calotelor glaciare şi dispariţia recifelor de corali tropicali.

„Nu va exista nicio soluţie favorabilă dacă ne menţinem peste 1,5°C”, a declarat marţi directoarea executivă a UNEP, Inger Andersen, subliniind că adaptarea la schimbările climatice va fi necesară pentru a salva vieţi şi pentru a proteja natura.

„Lupta pentru limitarea încălzirii la 1,5°C este lupta pentru umanitate”, a insistat Antonio Guterrez.

Pentru atingerea acestui obiectiv, captarea dioxidului de carbon - proces care constă în extragerea carbonului din aer şi stocarea acestuia - ar fi esenţială, în paralel cu reduceri semnificative şi rapide ale emisiilor, se arată în raport.

Captarea carbonului joacă astăzi doar un rol infim în lupta împotriva schimbărilor climatice, iar recomandarea privind utilizarea acesteia, formulată în raportul UNEP, a stârnit o opoziţie puternică din partea anumitor grupuri militante. „Singura modalitate de a minimiza daunele este reducerea emisiilor începând de acum (...) şi nu amânarea acţiunilor cu soluţii tehnologice speculative”, a criticat Lili Fuhr, de la organizaţia Center for International Environmental Law (CIEL).

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu banii din vechile carnete CEC. Se pierd dacă nu au fost retrași zeci de ani?
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cuvintele unei mame care mai speră să-și revadă copilul: „Dacă într-o zi vei vrea să mă vezi...”. Roxana...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Casa de pensii, anunț așteptat de pensionarii care iau vineri pensia. „Am trimis banii!” Când ajung pe card?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Un șarpe a dat peste cap unul dintre cele mai punctuale trenuri din lume. Ce s-a întâmplat la bordul unui...
Film Now
Apariție rară a fraților Affleck! Ben și Casey s-au reunit la Veneția, la aproape 10 ani de la ultima...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...