Braconieri de coarne de rinocer, devoraţi de lei într-o rezervaţie

Data publicării:
shutterstock_731828410
Foto: Shutterstock

Cel puţin doi braconieri de coarne de rinocer au murit fiind devoraţi de lei în rezervaţia Sibuya, din sud-estul Africii de Sud, potrivit proprietarului acestui parc natural, Nick Fox.

shutterstock_731828410
Foto: Shutterstock


Paznicii rezervaţiei au descoperit săptămâna aceasta rămăşiţele a două persoane într-o zonă populată cu lei, deşi ar putea fi vorba de trei victime, relatează EFE.

"Judecând după încălţăminte şi obiectele găsite în zonă, bănuiesc că două sau chiar trei persoane (braconieri) au murit. Rămăşiţele erau împrăştiate într-o zonă foarte întinsă, ceea ce îngreunează strângerea tuturor datelor", a declarat joi Fox ziarului local ''Sowetan'', citat de Agerpres.

Proprietarul rezervaţiei din apropierea oraşului Kenton-on-Sea crede că grupul de intruşi a pătruns în Sibuya în noaptea de duminică spre luni, săptămâna aceasta.

"Erau înarmaţi printre altele cu arme cu amortizor, topoare şi cleşti de tăiat sârma şi aveau mâncare pentru mai multe zile: totul arată că grupul urma să împuşte rinoceri pentru a le tăia coarnele", a explicat Fox pe contul de Facebook al rezervaţiei.

Marţi dimineaţă, unul dintre paznici a găsit rămăşiţele umane. "Este clar că banda de braconieri s-a întâlnit cu un grup de şase lei", notează Fox.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Mali Govender, a declarat că anchetatorii au trimis resturile umane la institutul medico-legal şi verifică dacă armele de foc au fost folosite la activităţi de braconaj sau la alte infracţiuni.

Cu aproximativ 20.000 de rinoceri, Africa de Sud concentrează 80 la sută din populaţia acestor animale de pe continentul african. Din 2013, peste 1.000 de rinoceri sunt ucişi anual de braconieri, care vând coarnele lor pe piaţa asiatică.

Vândută ca afrodisiac pe piaţa neagră asiatică, pudra din coarne de rinocer a atins, în 2011, preţuri ameţitoare de peste 70.000 de euro pe kilogram, informează Green-Report.

Coarnele de rinocer se negociază la sume ce pot ajunge până la 200.000 de euro, în funcţie de mărime, potrivit datelor publicate de poliţia europeană, Europol. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...