Business Club. Românii care muncesc în străinătate au salarii mai mici decât omologii lor

Data publicării:
doctori operatie

În momentul de față, angajații români au la dispoziție peste 1.100 de locuri de muncă în străinătate, scoase la concurs prin platforma Eures. Cele mai multe, 800 ,sunt la cules de căpșuni în Spania. Există însă oportunități și pentru românii cu un nivel ridicat de pregătire. De exemplu, o companie din industria auto germană cauta în România ingineri mecanici pentru fabrica sa din Stuttgart. Candidații trebuie să aibă cel puțin doi ani de experiență și să vorbească fluent engleza sau germana.

Salariul oferit: între 40.000 oi 45.000 de euro, brut, pe an, în funcție de performanță. Este un salariu cu aproximativ 10.000 de euro mai mic decât cel al unui angajat german cu experiență la fel de mare.

Astfel de diferențe exista și în Ungaria. O companie din Budapesta vrea sa își ocupe cu un român postul de manager adjunct de marketing și vânzari. Trebuie să aibă experiență atât în turism cât și în vânzari și trebuie să cunoască limba engleză la perfecție.

Salariul este curprins între 800 și 1000 de euro pe lună. Asta în condițiile în care atât în vânzari, cât și în marketing, salariul mediu în Ungaria sare de 1.000 de euro.

În mod asemănător, un medic oftalmolog român cu minimum trei ani de experiență va câștiga în Irlanda 4.000 de euro pe lună, potrivit unui anunț încă valabil pe platforma Eures. Adică 48.000 de euro pe an, cu aproximativ 2000 de euro mai puțin decât un oftalmolog irlandez.

În mod ironic, țara în care nu există astfel de diferențe salariale este Marea Britanie, unde ridicarea restricțiilor pentru muncitorii români și bulgari a creat o adevarată isterie mediatică. Britanicii angajează prin Eures asistenți medicali, asistenți sociali și îngrijitori din România. Și le oferă aceleași salarii pe care le primesc și britanicii încadrați pe aceste posturi. Contează însă și faptul că recrutările sunt făcute de autoritățile publice. Există așadar grile de salarizare clare.

Angajatorii privați au o predispoziție mai mare să le ofere românilor salarii mai mici. Chiar și așa, într-un studiu recent, companiile din Marea Britanie spuneau că nu îi interesează faptul că est-europenii se mulțumesc cu salarii mai mici, ci caută să angajeze oameni bine pregătiți din acest colț al Europei. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri