Captură ”surpriză”. Pisica unei familii din Florida a adus acasă un șarpe cu două capete

Data publicării:
sarpe cu doua capete
Șarpele cu două capete a fost capturat de o pisică,în Florida Foto: Wildlife Research Institute

Un șarpe cu două capete a fost capturat de pisica unei familii din statul american Florida. Stăpânii felinei au crezut inițial că șarpele ar fi rănit, ca mai apoi să descopere că reptila este, de fapt, un exemplar rar.

Potrivit LiveScience.com, citat de Agerpres, Kay Rogers, o rezidentă din Palm Harbor, a văzut pentru prima dată acea reptilă cu două capete în urmă cu o lună, după ce pisica familiei ei, Olive, a adus şarpele în sufrageria locuinţei sale. Kay Rogers a declarat că atât ea, cât şi ceilalţi membri ai familiei au crezut la început că şarpele era rănit, înainte ca fiica ei să descopere că reptila avea două capete.

Şarpele a primit numele "Dos" - "Doi", în limba spaniolă -, iar Kay Rogers a dezvăluit ulterior pe Facebook că alimentaţia este cea mai mare problemă cu care se confruntă reptila.

"Am încercat mai multe lucruri pentru a îl hrăni, dar şarpelui îi este greu să îşi coordoneze cele două capete", a scris ea pe această reţea de socializare.

Șarpele cu două capete a fost dus la un adăpost pentru animale

Familia Rogers a contactat The Florida Fish and Wildlife Conservation Commission Research Institute, ai cărui angajaţi au acceptat să îngrijească acest exemplar special de şarpe. Şarpele a fost preluat de Florida Wildlife Conservation (FWC) şi transportat la un adăpost pentru animale administrat de această instituţie.

Experţii de la FWC afirmă că Dos este un exemplar tânăr de Coluber constrictor, un şarpe neveninos frecvent întâlnit în sud-estul Statelor Unite, potrivit reprezentanţilor Florida Museum.

Afecţiunea de care suferă această reptilă, denumită bicefalie, "este neobişnuită şi apare în timpul dezvoltării embrionului, când gemenii monozigoţi nu reuşesc să se separe, iar cele două capete se dezvoltă şi rămân ataşate de un singur trup", au explicat experţii americani.

Ei au adăugat că ambele capete ale şarpelui Dos sunt capabile să îşi mişte ochii, gâturile şi limbile în mod independent, "dar nu întotdeauna în aceeaşi direcţie", mai scrie sursa citată.

Conform specialiştilor, şerpii cu două capete întâmpină mari dificultăţi pentru a supravieţui în natură, deoarece creierele lor separate iau decizii diferite. Acest proces poate să îi afecteze atunci când încearcă să se hrănească sau să fugă din calea răpitorilor.

În 2018, o viperă cu două capete a fost capturată pe o proprietate din statul american Virginia, iar un pui bicefal de şarpe cu clopoţei a fost văzut în statul New Jersey în 2019.

Potrivit LiveScience.com, bicefalia poate să apară la mai multe specii de animale, nu doar la şerpi.

Editor : Alexandra Andronie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate