Cât mai durează vremea neobișnuit de caldă

Data publicării:
GettyImages-452339666 1

 

FOTO: Gulliver/Getty Images

Vremea va fi neobişnuit de caldă astăzi cu temperaturi mai degrabă specifice lunii iulie, în mare parte din ţară. Maximele termice se vor situa între 22 şi 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile sudice. Mai ales spre seară furtunile îşi vor face apariţia local în jumătatea de nord a ţării şi doar izolat posibil în celelalte regiuni. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor veni însoţite de vânt intens şi posibil de grindină.

În prima jumătate a acestei săptămâni vremea se va răci accentuat şi va fi capricioasă. Mâine vor apărea averse la început în Banat, Transilvania şi Moldova, apoi mai ales în sud şi în sud-est. Miercuri ploile fi mai frecvente în jumătatea de sud-est a teritoriului, iar la munte, la peste 1700m, vor fi şi ninsori. Temperaturile nu vor mai trece de 20 de grade pe nicăieri. În următoarele două zile orele cu soare vor fi tot mai numeroase, iar ploile rare. Vineri vor creşte şi temperaturile, iar în vest şi în sud se vor atinge 22 de grade Celsius.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri