CE a lansat două proceduri de infringement pe mediu împotriva României

Data publicării:
CE

 

Comisia Europeană solicită României "să transmită detalii privind punerea în aplicare în legislația naţională a legislaţiei UE în două domenii diferite din sectorul deşeurilor - deşeurile de ambalaje şi vehiculele scoase din uz".

"Directiva revizuită privind ambalajele, care extinde domeniul de aplicare a directivei originale, clarificând distincţia între ce anume constituie ambalaj şi ce nu, în vederea reducerii deşeurilor de ambalaje, trebuia transpusă în legislaţia naţională până la 30 septembrie 2013", se arată în comunicatul CE.

Potrivit sursei citate, România nu a respectat acest termen şi, ca urmare, la 29 noiembrie 2013, i-a fost trimisă o scrisoare de punere în întârziere.

Comisia precizează că, în luna ianuarie 2014, România a răspuns precizând că este în curs de elaborare o decizie a Guvernului. Având în vedere însă că, până în prezent, Comisiei nu i-au fost notificate niciun fel de măsuri, aceasta a lansat un infringement (aviz motivat).

A doua procedură de infringement se referă la modificarea standardelor UE privind vehiculele scoase din uz. Modificarea trebuia transpusă în legislaţia naţională până la 22 august 2013. Întrucât nu a primit nicio notificare, în luna septembrie 2013, Comisia a trimis o scrisoare de punere în întârziere.

Conform CE, România a răspuns că legislaţia corespunzătoare este în curs de pregătire, dar, "neprimind nici până în prezent vreo notificare, Comisia trimite acum un aviz motivat", iar Bucureştiul are la dispoziţie două luni pentru a răspunde, în caz contrar putând fi trimis în fața Curţii de Justiţie a UE.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri