Cercetătorii au șansa rară de a observa cum o galaxie o distruge pe alta

Data publicării:
galaxie
FOTO: Adam Block/ Mt Lemmon Sky Center

O galaxie primitivă, aflată la o distanță de 50 de milioane de ani-lumină față de Terra, este deposedată în această perioadă de către companionul ei mai mare de gazele de care ar avea nevoie pentru a continua procesul de formare a stelelor, oferind astfel oamenilor de știință o ocazie rară de a observa moartea unei galaxii, informează Xinhua.

galaxie
FOTO: Adam Block/ Mt Lemmon Sky Center

Galaxia Little Cub (Puiul cel mic), denumită astfel deoarece se află în constelația Ursa Mare, se află la 200.000 — 300.000 de ani-lumină față de vecinul ei mai mare, o galaxie-spirală denumită NGC 3359, potrivit unui studiu coordonat de cercetătorii de la Universitatea California din Santa Cruz și Universitatea Durham din Marea Britanie, notează Agerpres.

Prezentându-și descoperirea la o întrunire — National Astronomy Meeting — organizată în această săptămână de Societatea Astronomică Regală (Royal Astronomical Society) din Londra, cercetătorii au spus că intenționează să monitorizeze mai departe acel fenomen cosmic, pentru a înțelege mai bine modul și momentul în care galaxiile mai mici încep să fie deposedate de gazele pe care le conțin.

"Am putea să asistăm la stingerea unei galaxii aproape primare, în momentul în care ea trece pentru prima dată pe lângă o galaxie care se aseamănă cu Calea Lactee", a spus coordonatoarea studiului, Tiffany Hsyu, absolventă a Facultății de Astronomie din cadrul Universității California din Santa Cruz. "Este rar pentru o galaxie atât de mică să continue să conțină gaze cosmice și să formeze stele atunci când se află în proximitatea unei galaxii mai mari. Așadar, este o oportunitate uriașă pentru noi să vedem cum evoluează acest proces", a adăugat ea.

Într-un comunicat de presă publicat de universitatea americană, coordonatoarea cercetării explică faptul că "în esență, galaxia mai mare extrage gazele de care Little Cub are nevoie pentru a forma stele, fapt ce va opri procesul de formare stelară și care va duce la moartea galaxiei mai mici".

Little-Cub-contours
FOTO: spacedaily.com

Oamenii de știință speră să poată să afle informații prețioase despre structurile prezente în primele momente de viață ale Universului prin studierea atomilor de hidrogen și de heliu care sunt iluminați de puținele stele foarte strălucitoare aflate în interiorul galaxiei Little Cub, cunoscută și sub un nume mai puțin "romantic" — SDSS J1044+6306. Întrucât această galaxie este atât de primitivă, sunt șanse mari ca ea să conțină încă atomi de hidrogen și de heliu care au fost creați la câteva momente după Big Bang.

În plus, autorii studiului speră că observațiile viitoare vor duce la identificarea mai multor galaxii primare, în care poate fi observată semnătura chimică a Universului timpuriu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri