Clujul va găzdui primul parc științific din România

Data publicării:
cercetare spatiala

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că viitorul parc va asigura o legătură între mediul de afaceri şi cel universitar, relatează Mediafax.

„Consiliul Judeţean Cluj doreşte să dezvolte un proiect cu societatea de administrare a parcurilor industriale Tetarom şi mediul universitar şi va înfiinţa un parc ştiinţific şi tehnologic. Vom beneficia de expertiza Asociaţiei Internaţionale a Parcurilor Ştiinţifice (IASP), reţeaua mondială de parcuri ştiinţifice şi zone de inovare. S-a ales Clujul având în vedere prezenţa universităţilor de aici, a experienţei acestora, şi a unui mediu de afaceri dinamic. Urmează să încheiem un protocol în perioada următoare cu universităţile şi mediul economic. Acest parc va asigura o legătură între mediul de afaceri şi cel universitar", a spus Uioreanu.

Directorul SC Tetarom SA, Viorel Găvrea, a declarat, la rândul său, în aceeaşi conferinţă de presă, că viitorul parc va fi înfiinţat pe un teren de circa 10 hectare, care urmează să fie identificat la o distanţă de maximum 10kilometri de Cluj-Napoca.

„Parcul ştiinţific şi tehnologic Tetapolis face obiectul unei aplicaţii pe care o vom depune în vederea accesării de fonduri europene, prin Programul Operaţional Sectorial, axa 2. Suma maximă pe care o vom solicita pentru parc este 50 de milioane de euro şi aşteptăm redeschiderea POS. Vom construi clădiri în viitorul parc, vom construi şi echipa laboratoare de cercetare, de inovare, de transfer tehnologic, în parteneriat cu mediul academic, iar cercetarea va cuprinde mai multe domenii, de la chimie la oncologie. De asemenea, în parc se vor crea incubatoare de afaceri. Viitorul parc va fi înfiinţat pe un teren de circa 10 hectare, care urmează să fie identificat la o distanţă de maximum 10 km de Cluj-Napoca. Sperăm ca până în 2015 să avem gata această infrastructură de afaceri", a subliniat Găvrea.

Directorul IASP, Luis Sanz, a afirmat şi el că Tetapolis „va fi primul parc ştiinţific şi tehnologic din România".

„Tetapolis va beneficia de sprijinul IASP, va avea acces la reţeaua internaţională a parcurilor ştiinţifice şi tehnologice, dar şi la o bază de potenţiali clienţi", a spus Sanz.

IASP a fost înfiinţată în anul 1984 şi are sediul la Malaga, Spania. Asociaţia are statut consultativ special pe lângă Consiliul Economic şi Social al ONU şi are circa 400 de membri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri