Cricul viitorului, inventat de cinci elevi din București

Data publicării:
cric

Bogdan Florea, elev: Mărim presiunea, cilindrul se va ridica. Apoi, suspendând maşina pe partea pe care este pană se va scoate roata şi după aceea va reveni.

Acest sistem hidraulic creat de cinci elevi de la Liceul Griviţa din Bucureşti ar putea uşura viaţa şoferilor de acum încolo. Dacă ar fi montat pe o maşină, şoferii care au nenorocul să aibă pană nu trebuie decât să apese un buton. Un piston sub presiune va ridica maşina. Astfel, schimbatul roţilor devine floare la ureche chiar şi pentru şoferii care nu mizează pe forţă fizică, precum doamnele.

Bogdan Florea, elev: Pe stradă, am observat o doamnă care se chinuia să îşi ridice maşina şi am stat şi m-am gândit cum să fac eu un sistem ca să nu se mai dea jos din maşină, să nu se mai chinuie cu vechiul cric.

Cu acest proiect, tinerii au câştigat un concurs naţional între liceele tehnologice. Preţul unui astfel de sistem ar urma să fie în jur de 200 de euro.

Adina Păsărelu, elevă: Fiecare dintre noi a avut o sarcină. Eu m-am ocupat de imaginea firmei noastre, iar ceilalţi colegi s-au ocupat de partea tehnică, de partea economică, în mare parte de planul de afaceri, a fost cea mai grea parte.

Ileana Florea, profesor coordonator: Ca orice antreprenor trebuie să îşi dezvolte afacerea şi să prezinte în sine produsul şi în acest sens au susţinut planul de afaceri în faţa juriului.

Şi juriul a decis: elevii de la Griviţa vor reprezenta România în finala europeană a concursului Skills for the Future de la Praga.

Raluca Petrescu, reprezentant Junior Achievement România: Ne dorim foarte mult să aducem împreună partea de educaţie şi partea de business, să identificăm profesionişti din mediul de afaceri care ar putea să ofere mentorat elevilor şi să îi pregătească pentru piaţa muncii.

În finala din iunie, elevii români vor concura cu tineri din alte 15 ţări europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri