Garda de Mediu: Deşeurile mascate sub eticheta de „second-hand” reprezintă una dintre cele mai presante probleme de mediu

Data publicării:
deseuri haine
Foto: Facebook/ Garda Națională de Mediu

Garda de Mediu spune că deşeurile mascate sub eticheta de „second-hand” reprezintă una dintre cele mai presante probleme de mediu la nivel naţional, lucru atestat de rezultatele controalelor de anul trecut. Au fost dat amenzi de peste 10 milioane de lei şi s-au depus peste 330 de plângeri penale. Garda de Mediu consideră că intervenţia exclusiv prin control combate efectele, dar nu elimină cauzele. Instituţia propune modificări legislative, care să stopeze fenomenul.

„Deşeurile mascate sub eticheta de «second-hand» reprezintă una dintre cele mai presante probleme de mediu la nivel naţional, cu efecte directe asupra aerului, solului şi apelor, inclusiv prin arderi ilegale. Fenomenul, confirmat în teren de Garda Naţională de Mediu, a fost analizat în profunzime printr-o evaluare de risc realizată împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, analiză care a stat la baza iniţierii acestui demers legislativ şi care evidenţiază riscul major de amplificare în lipsa unor măsuri ferme”, a transmis, luni, Garda Naţională de Mediu, potrivit News.ro.

Potrivit instituţiei, actualul cadru legal a permis dezvoltarea unor practici prin care deşeurile sunt introduse în ţară sub aparenţa unor bunuri reutilizabile.

Garda de Mediu precizează că, în realitate, o parte semnificativă a acestor „mărfuri” îşi încheie traseul nu în economie, ci pe câmpuri, în zone izolate sau în instalaţii improvizate, unde sunt abandonate, dezmembrate sau arse ilegal.

„Imaginile din teren sunt relevante: autovehicule aduse pentru «revânzare» ajung, de fapt, la capăt de drum în România, transformate rapid în surse de poluare prin arderea cauciucurilor, cablurilor sau altor componente”, a mai transmis Garda de Meidu.

Instituţia anunţă că anul trecut s-au făcut 643 de controale în domeniul colectării deşeurilor feroase/neferoase şi Vehicule Scoase din Uz, fiind date sancţiuni în valoare de aproape 10 milioane de lei.

S-au duspus 13 suspendări de activitate şi peste 1.500 de tone de deşeuri au fost confiscate, fiind făcute 339 de sesizări penale,

„Deşi aceste acţiuni au intensificat lupta contra fenomenului, experienţa din teren arată clar că intervenţia exclusiv prin control, combate efectele dar nu elimină cauzele. În contextul aderării la spaţiul Schengen şi al creşterii fluxurilor de bunuri, riscul de amplificare a acestor practici devine şi mai ridicat”, a mai transmis instituţia citată.

Garda Naţională de Mediu susţine adoptarea unei legislaţii noi, adaptate realităţii şi cerinţelor europene, prin proiectul de Ordonanţă de Urgenţă aflat în dezbatere publică, iniţiat în urma concluziilor acestei analize şi care întăreşte responsabilitatea instituţională în controlul şi trasabilitatea bunurilor introduse pe piaţă.

„Problema gestionării ilegale a deşeurilor indiferent că vorbim de abandon, îngropare sau ardere, are o singură soluţie: oprirea sursei de alimentare! Legislaţie nouă, adaptată realităţii din teren şi cerinţelor europene care să oprească importurile false de deşeuri, acoperite de paravanul bunurilor second hand. Trebuie să astupăm un vid legislativ de care au profitat reţele întregi de operatori incorecţi, cu costuri mari şi foarte mari pentru mediu şi sănătatea publică. Trebuiesc introduse standarde de calitate care să respecte consumatorul şi să protejeze antreprenorii de bună credinţă cu activităţi economice care depind de importul corect de bunuri folosite sau recondiţionate”, a explicat comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan.

Noua legislaţie introduce mecanisme esenţiale: registru electronic al operatorilor, trasabilitate completă a mărfurilor, obligaţii clare de declarare şi verificare și posibilitatea returnării bunurilor neconforme

„Este momentul să schimbăm paradigma: trecem de la reacţie la prevenţie, de la controale punctuale la un sistem integrat de monitorizare şi de la ambiguitate legislativă la reguli clare”, a mai punctat Corlan.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Monica Anghel, dezvăluiri despre momentele de tensiune din căsnicia cu Mihai Caraivan: „Fiecare dintre noi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a schimbat-o pe Shakira despărțirea de Gerard Piqué: „Chiar și cei care îți lasă cicatrici au un rol”
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Avertismentul UDMR înaintea discuțiilor privind susținerea Guvernului Tomac: „A avut ieșiri agresive la...
Newsweek
Pensiile înghețate oficial, timp de 3 ani. Care pensionari iau, totuși, un sprijin de 538 lei pe lună. De ce?
Digi FM
Cum arată viața lui Susan Boyle în 2025, la 65 de ani. Artista a rupt tăcerea după zvonurile despre...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...