Video Gunoaie abandonate lângă râu, în baza unei așa-zise hotărâri de Consiliu Local. Ce a descoperit Garda de Mediu, la sesizarea Digi24

Data publicării:
gunoaie arie protejata
Zeci de camioane pline cu resturi de la demolarea unei școli au fost descărcate la doar 20 de metri de albia râului Motru. Sursa foto: colaj captură video Digi24

O arie naturală protejată prin lege a fost sufocată tocmai de cei care ar trebui să o protejeze. Autoritățile locale dintr-o comună din Gorj au abandonat sute de kilograme de deșeuri la doi pași de albia râului care trece prin localitate. Primarul se spală pe mâini și spune că o hotărâre a Consiliului Local i-a permis să facă acest lucru. Chemați de jurnaliștii Digi24, comisarii Gărzii de Mediu au avut, însă, o altă părere: hotarârea de Consiliu Local este ilegală, iar primăria e bună de plată. În fața inspectorilor, și primarul și-a schimbat discursul și a dat vina pe muncitori. 

Comuna Glogova, județul Gorj. Zeci de camioane pline cu resturi de la demolarea unei școli au fost descărcate la doar 20 de metri de albia râului Motru.

„Ce ați aruncat acolo? Aveți autorizație să le aruncați acolo?”, îl întreabă jurnalistul Digi24 pe șoferul camionului care descarcă molozul.

„Din 2021, râul Motru face parte din ariile naturale protejate. Cu toate acestea, autoritățile locale din comuna Glogova, județul Gorj, spun că o hotărâre dată de Consiliul Local le permite să abandoneze deșeuri din construcții la o distanță mai mică de 5 metri”, transmite jurnalistul Digi24, Anamaria Ianc.

„Ar trebui duse la o groapă de gunoi special amenajată, nu debarasate aici, pe islaz”, e de părere un localnic.

„Urât. Bineînțeles că poluează apa. Arie protejată a fost, nu mai este”, e de părere altcineva.

„Inclusiv pentru cetățeni e un spațiu de depozitare al deșeurilor rezultate din construcții”, spune primarul comunei, Gheorghe Alpredi. Întrebat dacă primăria are avizele necesare, edilul răspunde: „Nu, că nu este necesar atât timp cat noi facem un rambleu, aceste deșeuri nefiind periculoase.”

Echipa Digi24 a contactat Garda Națională de Mediu, care a decis să trimită comisarii în zonă pentru verificări. Edilul dă acum vina pe muncitori.

„Știam că e Sit Natura 2000. Le-am spus băieților sunându-mă, nefiind prezent aici, unde le duc: la stadion, în jos. Băieții nu au înțeles exact, fiind acolo la 200 de metri și am zis că venim după aceea și le luăm”, declară încurcat primarul câteva zeci de minute mai târziu, în fața comisarilor Gărzii de Mediu.

După controale, primăria a fost amendată cu 45.000 de lei și trebuie să igienizeze zona, iar constructorul a fost sancționat cu 7.500 de lei.

„Comisarii Gărzii de Mediu au constatat că acea Hotărâre de Consiliu Local este ilegal emisă pentru depozitarea deșeurilor, pentru că este un Sit Natura 2000 și urmează ca acea HCL să fie abrogată, să găsească alt loc de eliminare a deșeurilor din construcții”, a declarat, pentru Digi24, Gheorghe Sanda, comisar-șef Garda de Mediu Gorj.

reporter: Anamaria Ianc
operator: Ionuț Voinea

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Piața neagră a luxului. Cum vinde Rusia SUV-uri BMW contrafăcute la preț premium
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...