Marea Neagră, cea mai poluată din Europa

Data publicării:
olimp litoral marea neagra
Foto: Shutterstock/By Radu Bercan

Poluarea se întoarce împotriva oamenilor. Sarea de mare din mai multe regiuni din lume este contaminată cu plastic, arată noi studii realizate de oamenii de ştiinţă din Statele Unite. În Europa, Marea Neagră e cea mai poluată.

„Poluarea a devenit generalizată şi se vorbeşte că e un punct între oceanele Pacific şi Indian unde se construieşte un nou continent din plastic, iar dacă vreţi un studiu din mai privnd calitatea apei Mării Negre arată că e cea mai poluată a Europei, unde poluarea cu plastic este de două ori superioară altor zone”, spune Prof. Univ.dr. Mircea Duțu, presedintele Universității Ecologice din București.

Cercetătorii au descoperit în America, Europa şi China 12 feluri diferite de sare de mare cu microfibre de plastic. Majoritatea particulelor provin de la recipientele de unică folosinţă.

Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, aproape 13 milioane de tone de material plastic ajung în oceanele lumii în fiecare an.

Dacă nu se vor lua măsuri, experţii avertizează că, până în 2050, oceanele vor conţine mai mult plastic decât peşti. În prezent, raportul este de 1 la 5.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri