Meteo. Ploi și vânt în săptămâna următoare 

Data publicării:
Ploaie ploi vant vremea meteo - Guliver Getty Images-1

Meteorologii au emis, joi, între orele 13.00-16.00 un cod galben de vânt în București, judeţele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Buzău, vestul judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi, şi sudul judeţelor Prahova, Dâmboviţa şi Argeş. Vântul va atinge la rafală până la 70 de kilometri pe oră. De asemenea, și pe arii relativ extinse din județele Tulcea și Constanța a fost emisă o avertizare de tip cod galben, pentru același interval orar.

De asemenea, hidrologii au emis, vineri dimineața, un cod portocaliu de inundații pe Dunăre, valabil până în 18 martie. Codul portocaliu este între Porțile de Fier și Zimnicea, judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman.

În perioada 9-11 martie va ploua în cea mai mare parte a ţării. În Banat, în Oltenia şi în vestul Munteniei se vor cumula cantităţi de apă de 20...25 l/mp şi izolat de peste 35...40 l/mp. La munte, în special în Carpaţii Meridionali, la peste 1800 m altitudine precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va sufla moderat până sâmbătă, când se va domoli, dar va începe, din nou, duminică și luni.

În ceea ce privește temperaturile, acestea vor evolua diferit de la o zonă la alta. Astfel, în sectorul intracarpatic vom avea temperaturi apropiate de normal, până în 10 grade. Dincolo de munți, vremea va fi caldă, între 13-15 grade Celsius. La începutul săptămânii viitoare temperaturile vor scădea în toată țara. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri