METEO. Prognoza pentru următoarele trei zile

Data publicării:
munte vreme meteo soare

Duminică temperaturile scad în regiunile extracarpatice, iar vremea va deveni răcoroasă în mare parte din ţară. Maximele se vor încadra între 20 de grade în depresiuni şi 29 de grade în sud-est. În regiunile sudice, sud-estice şi la munte vor fi ploi, posibil torenţiale, descărcări electrice şi vânt, iar în restul teritoriului atmosfera va fi liniştită.

Luni şi marţi va fi timp frumos în toată ţara, iar temperaturile câştigă 2-3 grade, chiar dacă vântul va avea unele răbufniri în regiunile estice. Miercuri vremea va deveni uşor instabilă în vest, nord şi centru, unde vor fi ploi locale, în timp ce în restul teritoriului soarele va urca mercurul din termometre până la 33 de grade Celsius.

BUCUREȘTI

În Bucureşti, la noapte, norii se vor aduna din când în când şi vor lăsa ploi de scurtă durată, cu tunete, fulgere şi unele intensificări ale vântului. În zori, minima va fi de 18-19 grade Celsius.

Aerul rece va ajunge duminică şi în Capitală. La amiază termometrele vor indica cel mult 26 de grade, valoare mai scăzută decât cea normală. În plus, aversele îşi vor face apariţia din când în când, iar vântul va deveni alert. În ceea ce priveşte presiunea aerului, aceasta va creşte uşor.

La începutul săptămânii viitoare vremea va fi frumoasă în Bucureşti, cu cer senin şi vânt liniştit. Temperaturile cresc de la o zi la alta, de la 28 de grade luni, până la 33 de grade miercuri după-amiaza.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri