Sari la conținut

Meteo. Vreme neobișnuit de caldă de Crăciun: temperaturi de 15 grade

Contrar aşteptărilor, temperaturile vor creşte constant în perioada următoare, iar Crăciunul va duce vreme potrivită mai degrabă pentru Paşte.

bucuresti apus frig racoare meteo vreme dambovita

FOTO: Shutterstock

De vineri, vremea va intra într-un proces de încălzire. Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între minus 2 grade în estul Transilvaniei şi 8 grade Celsius în zonele de deal din sud şi din est. În schimb, la munte va ninge viscolit, iar seara vor apărea fulgii de zăpadă şi centrul şi nordul ţării, în timp ce prin vest vor fi şi ploi sau lapoviţă.

Weekendul va începe cu precipitaţii tot în zonele de dincolo de Carpaţi. Duminică, însă câţiva stropi de ploaie ar putea să cadă şi prin sud-estul ţării. În schimb, la munte va continua să ningă, iar vântul va sufla cu putere. Luni, vremea va deveni frumoasă peste tot şi se va încălzi la fel ca într-o zi de toamnă. Până la 15 grade Celsius vor indica termometrele în sudul Olteniei.

În Bucureşti, vremea va continua să fie frumoasă, dar rece. Vineri vor fi în jur de minus 5 grade Celsius de dimineaţă, iar la amiază, cel mult 3 grade. Vântul va adia uşor, iar presiunea aerului va ajunge la valori confortabile.

Din weekend, temperaturile vor creşte rapid şi în zona Capitalei, astfel că de Crăciun, bucureştenii vor avea la amiază în jur de 12 grade Celsius la umbră. De altfel, singurele condiţii de ninsoare slabă sau lapoviţă vor apărea în primele ore ale nopţii de sâmbătă. În rest, norii vor fi doar în trecere.