METEOPEDIA. Valea Morţii din California deţine recordul celei mai ridicate temperaturi 

Data publicării:
death-valley-1252-california-USA-desktop-HD-wallpaper

Vi se pare că este prea cald la 38 sau 40 de grade Celsius?

Imaginaţi-vă cum ar fi vara dacă maximele ar depăşi frecvent 50 de grade, aşa cum se întâmplă în cel mai fierbinte loc de pe Pământ. Acest titlu a fost îndelung disputat între Valea Morţii şi El Azizia.

În 10 iulie 1913, în Valea Morţii, din California, a fost atinsă o temperatură de 56,7 grade, în timp ce în El Azizia, din Libia există o înregistrare de 58 de grade în 13 septembrie 1922, valoare neomologată oficial.

Aşa că în prezent, Valea Morţii deţine recordul celei mai mari temperaturi.

Şi merită menţionat faptul că această valoare a fost înregistrată în condiţii standard, adică la umbră şi la 2 metri deasupra pământului. Totuşi, este foarte greu să găşeşti un loc umbrit, iar locul este atât de încins deoarece zona în care se găseşte are caracteristicile tipice unui deşert şi vegetaţia este foarte puţină.

De altfel, munţii Sierra Nevada împiedică aerul umed şi mult mai răcoros să pătrundă dinspre Pacific. Valea este îngustă, aşa că circulaţia aerului se face cu dificultate şi se află la 85.5 metri sub nivelul mării. Toţi aceşti factori conduc la maxime extrem de ridicate vara, în timp ce iarna poate fi foarte frig, deoarece, la fel ca şi în deşert, căldura din timpul zilei nu este păstrată în sol.

Şi chiar dacă pare surprinzător, să ştiţi că există diferite specii de plante şi de animale care s-au adaptat perfect condiţiilor de mediu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...