Muntele Dome Fuji, din Antarctica, cel mai rece punct de pe Terra: -91,2 grade Celsius

Data publicării:
Statia meteo Dome Fuji

Oamenii de ştiinţă au descoperit cel mai rece punct nelocuit de pe Pământ: culmea muntoasă Dome Fuji din Antarctica, unde se înregistrează temperaturi de -91,2 grade Celsius.

Foto: polaris.nipr.ac.jp

Potrivit cercetătorilor americani de la US National Snow and Ice Data Centre (NSIDC), dacă o persoană s-ar încumeta să meargă în acest loc fără echipament special de protecţie, ochii, nasul şi plămânii i-ar îngheţa în doar câteva minute.

Descoperirea a fost făcută cu ajutorul sateliţilor şi a altor metode de măsurare a temperaturilor din Antarctica.

Specialiştii estimează că ar putea exista locuri şi mai friguroase, doar că ele nu au fost identificate încă, întrucât sateliții măsoară temperatura pentru o suprafață de 1 kilometru pătrat.

Cea mai scăzută temperatură măsurată anterior s-a înregistrat la staţia de cercetare rusească Vostok, unde în iarna anului 1983 au fost -89,2 grade Celsius.

Cât priveşte cel mai friguros punct locuit de pe Terra, acesta este situat tot în Rusia, în satul Oimiakon, unde temperatura medie în luna ianuarie este de -50 de grade Celsius. Minima absolută înregistrată în satul cu o populaţie de 500 de persoane a fost de -71,2 grade Celsius.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri