Ocolul Pământului cu avionul solar. 17.000 de celule fotovoltaice stau pe aripile uriaşe de pe Solar Impulse 2

Data publicării:
solar impulse

Este nevoie de multă ambiţie şi muncă pentru ca orice vis să devină realitate. O demonstrează din plin o echipă de cercetători elveţieni, care au creat un nou model de avion propulsat de energie solară cu care speră să poată călători în jurul lumii. Misiunea Solar Impulse 2 nu este deloc uşoară, având în vedere faptul că aparatul nu foloseşte nici un strop de combustibil. Constructorii elveţieni nu sunt la prima misiune de acest gen: anul trecut, un alt avion solar creat de ei a traversat teritoriul Statelor Unite.

Foto: Facebook.com/solarimpulse

Prototipul Solar Impulse 2 a fost prezentat publicului chiar de fondatorii companiei constructoare, temerarii elvețieni Bertrand Picard şi Andre Borschberg.

De fiecare dată când privesc acest avion îmi vine în minte o imagine din copilărie şi poate şi voi simţiţi la fel: este imaginea lui Dumbo din desenul animat al lui Walt Disney”, a spus cu umor Bertrand Piccard. Este imaginea plastică pe care creatorul o are despre opera sa, şi asta cel mai probabil datorităaripilor uriaşe ale avionului, pe care sunt dispuse 17.000 de celule fotovoltaice. Acestea captează energia solară şi o transmit către motoare sau o depozitează în baterii pentru a fi folosită pe timpul nopţii.

Este cel mai spectaculos avion al timpurilor sale. Poate zbura fără combustibil, noapte şi zi, şi sperăm că vom reuşi să zburăm în jurul lumii”, mai spune Piccard.

Foto: Facebook.com/solarimpulse

Solar Impulse 2 este mai mare şi mai greu decât predecesorul său, Solar Impulse 1, care anul trecut a impresionat lumea întreagă după ce a reuşit să traverseze Statele Unite. În ultima sa călătorie, avionul a zburat timp de 18 ore, atingând altitudinea de 3110 metri. Acum, echipa de cercetători elveţieni condusă de Bertrand Piccard speră să îşi vadă împlinit visul de a zbura în jurul lumii.

Primele teste de zbor cu Solar Impulse 2 vor avea loc luna viitoare. Dacă totul va decurge conform planului, în prima jumătate a anului viitor, cel mai nou model de avion solar va pleca într-o călătorie în jurul lumii.

www.solarimpulse.com

Bertrand Piccard, site oficial

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri