Peisajul pe care l-au lăsat turiştii la Rânca, după Revelion, este greu de privit

Data publicării:
ranca gunoaie

Petrec la munte, dar nu iubesc și nu respectă muntele! Turiştii care au trecut în noul an în staţiunile montane au lăsat în urma lor tone de gunoaie. Rânca, de pildă, este sufocată de tot felul de deşeuri aruncate la întâmplare, multe dintre ele chiar pe marginea drumului. Angajaţii de la salubritate au fost şi ei în vacanţă, așa că mai durează până va fi din nou curat.

Gunoaie la tot pasul. Este imaginea pe care o văd turiştii de cum ajung la Rânca. Într-un total contrast cu frumuseţea locului, zeci de saci plini cu resturi zac uitaţi la uşile pensiunilor.

Printre munţii de zăpadă, după petrecere, au apărut grămezi de gunoaie. Cabanierii au scos sacii în marginea în marginea drumului, dar până acum nu s-a grăbit nimeni să-i ridice chiar dacă zilele libere s-au terminat

Peisajul dezolant îi face şi pe cabanieri să plece capul în pământ de ruşine. Luni, când ar fi trebuit să fie golite în mod normal pubelele, a fost zi liberă.

Radu Miruţă, cabanier: „Aproape că au început să facă concurenţă cantităţii de zăpadă. Atât de multe gunoaie sunt”.

Peste 8.000 de turişti au fost cazaţi în staţiune în vacanţa de Revelion. În zona Rânca, sunt aproximativ 800 de cabane şi pensiuni. Nu toţi proprietarii au, însă, contract cu firma de salubritate. Mulţi le duc cu maşina personală la groapa de gunoi, în vreme ce alţii le aruncă pe unde apucă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri