Fenomen alarmant în Delta Dunării. Canalele sunt la un pas să fie secate complet

Data actualizării: Data publicării:
delta
Apa abia mai trece de glezne în unele canale din Delta Dunării

30Criză în paradisul din Delta Dunării! Apa abia mai trece de glezne în unele canale. Locurile care în vară stârneau admiraţia turiştilor şi erau pline de nuferi sunt acum o mlaştină plină de nămol. Lipsa ploilor şi aluviunile depuse în albii au sufocat turismul în toamna aceasta, se plâng localnicii, care trăiesc doar din banii vizitatorilor şi pescuit.

Florin Stoian îşi câştigă existenţa de când se ştie pe apele Deltei. Plimbă turiştii şi le arată minunile canalelor, dar acum afacerea lui a eşuat.

Florin Stoian, barcagiu: „În 47 de ani, eu apă așa scăzută nu am văzut. Se rup motoarele, se rup elicele”.

Pe canalul care ocolește comuna Dunavățu de Jos, bărcile circulă cu viteză foarte scăzută, pentru că adâncimea este de aproximativ 30 de cm. Doar că, în unele zone, situația este și mai gravă.

Pe alte canale, apa nu trece de două palme. Oamenii Deltei sunt îşi fac griji din ce în ce mai mari.

Nivelul alarmant de scăzut al apelor de pe canalele Deltei pune în pericol zeci de specii de păsări şi peşti rare şi aduce pierderi mari pentru cei care trăiesc din turism.

Cristian Ivanov, proprietar de pensiune: „Toamna asta nu am putut să facem turism. Nu mai e apă!”

Nechifor Savencu, fost pescar: „Poți să omori oamenii pe care îi ai în barcă, că dacă nu știi și dai de un prag și dacă a lovit brusc, se duc toți peste cap.”

Mălin Mușatescu, guvernatorul Deltei Dunării: „Este foarte scăzută Dunărea şi chiar dacă am fi decolmatat toate canalele cu probleme tot am fi avut dificultăţi”

Administraţia Deltei Dunării va înfiinţa anul viitor un departament special care să curăţe fundul canalelor de mâl, ca să nu mai apară probleme când Dunărea scade mult.

Până atunci, localnicii mai au speranţe doar în natură: să plouă şi să crească fluviul, ca să nu rămână de tot cu bărcile pe uscat şi muritori de foame.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate