Plante crescute cu lumină programată. Invenția unui elev de liceu a fost aplicată la Grădina Botanică din Jibou

Data publicării:
jibou inventie

Programatorul are patru bucle, fiecare buclă corespunde unui raft, fiecare raft se poate programa separat. Porneşte, respectiv opreşte lumina la ore setate de exemplu, dorim să pornească la ora 06.00, setăm ora 06.00 şi setăm apoi ora la care dorim să stingem luminile”, spune elevul Cristian Bodea.

Aplicaţia creată de elevul de clasa a XII-a este o binecuvântare pentru laboranţii de la grădina botanică. Ani de zile, asigurarea luminii necesare culturilor in vitro a fost un chin, mai ales iarna, când ziua este mai scurtă.

Nu puteam să verificăm decât sunând oamenii de serviciu dacă la ora 10 s-au stins luminile sau dacă la 9:30 încă mai funcţionează. În loc să avem un material 100% bun pentru aclimatizare după perioada de creştere se reduceau simţitor până la 20-30 la sută. Acum este nemaipomenit. Avem un aparat care ne permite să controlăm fiecare raft în parte. Să setăm ore diferite”, explică ing. Lia Mladi, şef laborator.

Încântaţi de colaborarea cu tânărul inventator, mai ales că acesta a lucrat gratuit, angajaţii laboratorului i-au lansat o nouă provocare: un sistem automatizat de irigaţie.

Laboratorul de creştere a culturilor in vitro de la Grădina Botanică din Jibou funcţionează de mai bine de 28 de ani. Aici sunt crescute culturi de orhidee şi floarea miresii, dar şi specii protejate, precum laleaua pestriţă şi floarea de colţ.

Tânărul Cristian Bodea are şi alte idei: „Am făcut o cădelniţă electronică. Ultimul proiect la care am lucrat a fost deshiderea automată a uşilor, imprimantă 3D, sistem de irigaţii. Mi-e greu, dar pasiunea nu are limite”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri