Plantele medicinale ar putea trata cancerul

Data publicării:
cercetare cancer jibou 18 09 2015 captura

Barba moşului, Angellica, scânteiuţa şi norocelul sunt plantele care ar putea face minuni. Specialiştii Centrului de cercetări Biologice din Jibou au descoperit că, odată transformate în uleiuri sau pudră şi puse pe celulele canceroase au acelaşi efect ca citostaticele.

dr. Mara Naghi, inginer chimist: Inițial ele sunt uscate în etuvă, separăm frunzele de flori și de tulpină, le uscăm în mediu controlat la temperaturi până la 60 de grade. Avem în cultură celule canceroase, le luăm cu grijă, le ducem la masa sterilă. Celulele trebuie menținute în cultură și le înmulțim.

Oana Sicora: De obicei celulele noastre mor tratate cu extractele noastre și vrem să vedem de ce anume mor, ce se întâmplă, ce factori se declanșează în cadrul diviziunii celulare.

Deocamdată, studiile au fost făcute doar pe celule de cancer mamar şi reprezintă primul pas spre alte cercetări care ar putea duce la obţinerea unui tratament anti-cancer natural.

Mihai Miclăuş, cercetător al Institutului de Cercetări Biologice Cluj-Napoca: Încearcă să găsească nişte plante care au efect citostatic şi apoi bineînţeles să le patenteze şi va fi o nouă generaţie de citostatice în cele din urmă.

Însă pentru a extinde aceste cercetări şi pe alte tipuri de cancer, dar şi pentru publicarea rezultatelor, cercetătorii au nevoie de bani. Coordonatorul proiectului spune că finanţarea pentru cercetare este blocată şi aşteaptă, încă de anul trecut, un răspuns de la Ministerul Educaţiei. Până acum au investit între 25 şi 30.000 de euro, bani câştigaţi din activitatea Grădinii Botanice Jibou, însă pentru a continua au nevoie de cel puţin cinci ori pe atât.

Cosmin Sicora, directorul Centrului de Cercetări Biologice Jibou: Până atunci mergem la 10% din capacitate cu acest proiect, din păcate nu avem surse care să ne asigure finanțarea lor, iar sursele proprii ale grădinii botanice sunt destul de limitate.

Până acum cercetătorii din Jibou au reuşit să publice rezultatele obţinute din planta Angellica într-o revistă de specialitate a Universităţii Babes Bolyai.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri