Povestea radarului meteorologic
Radarul nu este altceva decât un echipament de radiolocaţie, care emite microunde electromagnetice și foloseşte reflexia lor pe anumite obiecte, precum norii, pentru a determina poziţia şi distanţa lor faţă de antena radar. În acest fel se pot afla informaţii despre localizarea, deplasarea şi tipul precipitaţiilor.
Se elaborează prognoze asupra poziţiei şi intensității precipitaţiilor, astfel încât să se poată emite din timp alerte de vreme severă.
Pentru valori de reflectivitate de peste 45 decibeli, vorbim de precipitaţii cu intensitate puternică, în timp ce valori sub 25 decibeli indica precipitaţiile slabe. În funcţie de locul amplasării, există radare de sol ce pot fi mobile sau fixe, dar şi radare purtate de aeronave sau de sateliţi.
Principiul de funcţionare a radarului a fost stabilit de Watson şi Watt în anul 1937, iar primul aparat a fost construit în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
În România, primele radare meteo au fost instalate în anul 1967 în București, apoi în 1969 în Cluj-Napoca şi în 1970 pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu de lângă Constanţa.
Însă modernizarea reţelei de radar a avut loc în septembrie 2000, când au fost introduse Radarele Doppler, de provenienţă americană în Bucureşti şi în Craiova. Reţeaua acoperă atât teritoriul României, cât şi zone vaste din ţările vecine și oferă imagini cu o frecvenţă de 10 minute.
Până şi tornada de la Făcăieni din seara zilei de 12 august 2002 a putut fi identificată pe baza imaginilor radar de la acel moment.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
