PROIECT. Păduri tăiate în numele turismului

Data publicării:
paduri

Primul pas al iniţiatorului a fost să permită trecerea în intravilan a pădurilor dacă acolo se construieşte un complex turistic sau o bază de agrement. Asta echivalează, practic, cu defrişarea pădurilor. În acest moment, codul silvic interzice trecerea oricărei suprafeţe împădurite în intravilan.

Octavian Berceanu, vicepreşedinte la Institutul pentru Dezvoltare şi Inovare: „Asta constituia siguranţa că pădurile rămân ceea ce sunt şi nu se transformă în cartiere rezidenţiale, parcuri de distracţii, în vile sau în orice altceva”.

Revoltător pentru organizaţiile de mediu este însă altceva. Legea actuală limitează suprafaţa maximă care poate fi scoasă definitiv din fondul forestier pentru a face loc unei construcţii la cinci la sută din totalul proprietăţii, dar nu mai mult de 200 de metri pătraţi. Deputatul Cătălin Rădulescu intenţionează să schimbe această prevedere, astfel încât să poată fi tăiată până la 50 la sută din suprafaţa totală deţinută de proprietar.

Octavian Berceanu, vicepreşedinte la Institutul pentru Dezvoltare şi Inovare: „Adică, dacă am 500 de hectare, pot scoate 250 de hectare din fondul forestier. Este fantastic şi nu găsim acest fundament nicăieri în legislaţia europeană, mai ales în momentele acestea când refacerea pădurilor este extraordinar de importantă la nivel european”.

Şi mai grav, susţin organizaţiile de mediu, este că noua lege dă posibilitatea şi primăriilor care deţin păduri să încheie parteneriate public-private cu diverşi investitori. Astfel, în locul pădurilor ar putea răsări peste noapte hoteluri, resturante, baruri, spa-uri, piscine, terenuri sportive sau pârtii pentru schi. Iniţiatorul proiectului de lege spune că ideea i-a venit după ce şi-a dat seama că niciun complex turistic din ţară nu îl mai satisface şi nu are unde să se relaxeze.

Cătălin Rădulescu, deputat PSD, iniţiatorul legii: „Eu mi-aş dori foarte tare, pentru că sunt şi schior, să nu mai mă duc eu să plec - uite cum sunt acum plecat, m-am dus acum în Austria - să stau la mine în ţară, unde mă duc eu la mine în ţară să schiez sau unde mă duc eu să îmi placă cu familia mea, să nu mai plec să cheltuiesc”.

Culmea este că deputatul Cătălin Rădulescu este el însuşi proprietar peste două hectare şi jumătate de pădure. El susţine însă că nu se află nici măcar din punct de vedere moral în vreun conflict de interese.

Cătălin Rădulescu: „Păi la comună, ce dracu' să faci la comună, dar vedeţi - să vedeţi unde este pădurea asta, într-o râpă, într-o comună. Ce să fac eu la comună acolo? O am de 15-20 de ani, credeţi că nu făceam până acum, aveam nevoie de legea asta?”.

Legea urmează să intre în dezbaterea Senatului la începutul lunii februarie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri