România, cod verde! „Plantăm fapte bune în România”, o campanie cu sute de voluntari

Data publicării:
plantam

Câteva minute durează să plantezi un puiet, însă odată ajuns la maturitate, un copac produce anual oxigenul necesar pentru două persoane. Aşa că peste 450 de voluntari s-au mobilizat pentru a împăduri un teren în comuna Bălţaţi din judeţul Iaşi.

Localnici, membri ai organizaţiilor guvernamentale, studenţi ai universităţilor din Iaşi, sau pur şi simplu oameni care au vrut să dea o mână de ajutor pentru construirea unui mediu sănătos au plantat peste 10.000 de puieţi de glădiţă şi mojdrean.

În următorii doi ani, organizatorii şi-au propus să împădurească aproape opt hectare de teren, pentru că aici au loc frevent alunecări de teren.

În această zonă nu s-au mai făcut împăduriri de mai bine de 100 de ani, de altfel terenul nu a putut fi cultivat niciodată pentru că este foarte degradat.

„Sunt undeva la 100 - 200 de hectare în care nu avem nici măcar un pom. Cred că asta dăunează foarte, foarte mult atât localităţii, cât şi mediului înconjurător”, a declarat Iulian Mitrea, coordonatorul proiectului.

Organizatorii au promis că vor avea grijă ca terenul pe care au fost plantaţi puieţii să fie întreţinut, astfel ca munca oamenilor să nu fie în zadar.

„O să facem vizite măcar o dată la două săptămâni aici la locaţie, să vedem cum se prezintă puieţii noştri, deocamdată sunt mici şi firavi, dar noi o să avem grijă să se prindă astfel ca în 6-7 luni să putem face o acţiune de toaletare şi atunci vom vedea exact ce s-a prins şi ce nu”, a mai spus Mitrea.

Municipalitatea are în plan, pentru următorii ani, montarea unor camere video pe stâlpi, pentru a monitoriza terenul şi a împiedica astfel tăierile ilegale.

Acţiunea de plantare de la Iaşi face parte din proiectul „Plantăm fapte bune în România”, desfăşurat la nivel naţional. Organizatorii spun că vor împăduri în această primăvară 17 hectare de terenuri agricole din şapte judeţe ale ţării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...