România și alte 5 state UE ezită să susțină un nou obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră

GettyImages tranzitie ecologica eoliene fabrica poluare
Sursa foto: Getty Images

Stele membre UE continuă să fie divizate cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și nivelul la care ar trebui să ajungă în următorii 10 ani. Polonia, Slovacia, Bulgaria, România, Cehia şi Ungaria ezită să se angajeze că vor opera reduceri mai mari, transmite, marţi, Reuters, citat de Agerpres.

UE şi-a luat angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% faţă de nivelurile din 1990, până în 2030, însă acest obiectiv trebuie revizuit, deoarece unii oameni de ştiinţă avertizează că este nevoie de implementarea mai rapidă a acestora pentru a preîntâmpina schimbări climatice catastrofale.

Comisia Europeană va propune în septembrie o reducere a emisiilor pe teritoriul său, până în 2030, de 50 - 55%, în urma unei analize de impact. Executivul european trebuie să se pună de acord cu statele membre şi cu parlamentarii cu privire la acest obiectiv.

După două zile de videoconferințe care s-au încheiat marţi, miniştrii europeni ai mediului nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la nivelul reducerii emisiilor.

"Unii sunt sceptici. Cu ei... trebuie să spunem de ce acest lucru este atât de important, să fixăm un obiectiv mai ridicat şi care este ajutorul pe care Comisia Europeană îl va oferi statelor membre pentru atinge acest nou obiectiv", a comentat ministrul german al mediului, Svenja Schulze.

Comisia doreşte să lanseze un fond de 40 de miliarde de euro pentru a ajuta regiunile dependente de combustibili fosili să găsească soluţii alternative.

Polonia, Slovacia, Bulgaria, România, Cehia şi Ungaria au scris luni Comisiei Europene transmiţând că nu vor susţine un nou target de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până nu vor evalua studiul de impact făcut de Comisie.

"Am dori să evităm o situaţie în care să rămânem şi să ne întrebăm care sunt adevăratele costuri sociale, de mediu şi economice pentru noi toţi", conform scrisorii, citate de Reuters.

Un oficial UE dintr-o ţără semnatară a scrisorii a declarat, sub anonimat, că un nou obiectiv de mediu nu este necesar, însă a adăugat că va lua o poziţie fermă abia după ce va examina studiul de impact.

Spania, Danemarca, Suedia, Finlanda, Olanda, Austria şi Luxemburg susţin o reducere a emisiilor de cel puţin 55% până în 2030.

Redactor: Alexandru Costea

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate