Sărbătoarea dedicată Pământului. Toate luminile se vor stinge sâmbătă timp de o oră

Data publicării:
glob pamantesc ora pamantului
FOTO: Shutterstock

De la Empire State Building din New York City până la piramidele din Egipt, numeroase monumente emblematice naţionale de pe glob vor lua parte sâmbătă la Ora Pământului, eveniment organizat pentru mobilizarea contra schimbărilor climatice şi, în premieră cu ocazia ediţiei din acest an, pentru protejarea biodiversităţii, informează joi AFP.



Lansată în anul 2007 de World Wide Fund for Nature (WWF) cu un singur eveniment care a avut loc la Sydney, în Australia, ocazie cu care s-a înregistrat participarea a 2,2 milioane de oameni, acţiunea Ora Pământului (Earth Hour) se organizează în prezent în numeroase zone de pe glob şi vizează sensibilizarea cu privire la riscurile schimbărilor climatice în contextul în care ultimii trei ani au fost cei "fierbinţi" din istoria înregistrărilor meteorologice, scrie Agerpres.

La ora locală 20:30, numeroase clădiri şi monumente vor fi cuprinse de întuneric timp de o oră, de la Turnul Eiffel până la Opera din Sydney, trecând pe la Big Ben, Kremlin, Acropole, zgârie-nori din Hong Kong, Burj Khalifa din Dubai, Biserica Sf. Petru, Cascada Niagara sau monumentul Cristo Redentor (Hristos Mântuitorul) din Rio de Janeiro, Brazilia.

Însă, în acest an, evenimentul va depăşi tematica încălzirii globale făcând apel la mobilizare pentru conservarea naturii în contextul desfăşurării în această perioadă în Columbia a summitului experţilor Platformei interguvernamentale privind biodiversitatea şi serviciile ecosistemice (IPBES) care trebuie să ofere un diagnostic cu privire la starea faunei, florei şi a solurilor, notează sursa citată.

"Biodiversitatea şi schimbările climatice sunt două faţete ale aceleiaşi medalii", a explicat pentru AFP secretarul general al WWF, Marco Lambertini, care coordonează evenimentul.

"Schimbările climatice nu reprezintă decât o componentă a unei crize ecologice mai largi. Vrem să (...) utilizăm popularitatea schimbărilor climatice pentru a atrage atenţia asupra unei dimensiuni la fel de periculoase a modelului nostru de dezvoltare: distrugerea naturii", a spus el insistând să nu se abordeze un aer "trist", ci "îngrijorat" cu privire la distrugerea ecosistemelor şi la dispariţia animalelor.

"Odată cu distrugerea capitalului natural, viaţa pe Pamânt aşa cum o ştim nu va mai fi posibilă. De aceea este necesar să se ia măsuri, astăzi şi în fiecare zi, pentru salvarea biodiversităţii", a comentat la rândul său în cadrul unui comunicat Cristiana Paşca Palmer, secretar executiv al Convenţiei ONU pentru Diversitate Biologică (CBD) asociată în acest an cu acest eveniment.

WWF a solicitat participanţilor la Ora Pământului "să împărtăşească şi să discute despre ce semnifică natura pentru ei" pe un site dedicat, connect2earth.org.

În plus, Ora Planetei va fi un prilej pentru multe ţări să desfăşoare evenimente pentru conservarea faunei şi florei, cum ar fi spre exemplu lansarea în China şi Singapore a campaniei împotriva pungilor de plastic ce poluează oceanele, iniţiativa plantării de copaci în Indonezia, Kenya şi Pakistan sau o iniţierea unei petiţii pentru salvarea râurilor din Croaţia sau Slovenia.

În fiecare an, în penultimul sau în ultimul weekend al lunii martie, în jurul datei când sunt marcate echinocţiile de primăvară sau de toamnă în nordul şi, respectiv, sudul emisferei (ceea ce reprezintă momentul când Pământul este cel mai aproape de Soare în ambele emisfere), milioane de oameni din lumea întreagă sting luminile timp de o oră, alăturându-se evenimentului de mediu Ora Pamântului - Earth Hour, un simbol ce exprimă grija faţă de planetă.

Dacă în 2008 au participat 50 de milioane de persoane din 35 de ţări, în decursul anilor acţiunile întreprinse au căpătat o amploare tot mai mare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri