Studiu: Dinozaurii au trăit și la Cercul Polar, unde s-au adaptat la frig

Data actualizării: Data publicării:
dinozauri arctica aurora boreala
Un nou studiu întărește ideea că dinozaurii au putut supraviețui și chiar prospera în Arctica. Foto: Getty Images

Mai multe specii de dinozauri au făcut din Alaska habitatul lor permanent şi s-au adaptat la mediu, prin hibernare şi creşterea penajului, pentru a supravieţui în faţa frigului, potrivit unui nou studiu, relatează AFP.

Noul studiu, publicat în această săptămână în revista Current Biology, este rezultatul unui deceniu de săpături arheologice organizate pentru prelevarea unor fosile şi contestă ideea potrivit căreia aceste reptile trăiau doar la latitudini cu climă mai blândă.

"O parte dintre noile situri descoperite în ultimii ani au dezvăluit lucruri uimitoare, mai exact oseminte şi dinţi de «bebeluşi» de dinozauri", a declarat autorul principal al studiului, Patrick Druckenmiller, paleontolog, profesor asociat de geologie şi directorul Muzeului Nordului din cadrul Universităţii Alaska din Fairbanks.

"Este incredibil, deoarece acest lucru arată că acei dinozauri nu doar că trăiau în Arctica, ci erau şi capabili să se reproducă acolo", a detaliat cercetătorul american.

Oamenii de ştiinţă au descoperit pentru prima dată în 1950 fosile de dinozauri în această regiune a lumii, îndelung considerată mult prea ostilă pentru a găzdui reptile.

Două ipoteze concurente au fost atunci formulate: fie dinozaurii trăiau în Arctica în manieră permanentă, fie au migrat spre Arctica şi Antarctica pentru a obţine avantaje de pe urma resurselor disponibile în cicluri sezoniere şi, posibil, pentru a se reproduce în acele zone.

Noul studiu este prima cercetare care furnizează dovada că cel puţin şapte specii de dinozauri erau capabile să se reproducă la acele latitudini extrem de înalte - în acest caz, în regiunea Prince Creek din Alaska, situată între 80 şi 85 de grade latitudine nordică - în timpul Cretacicului superior.

Printre speciile descoperite în Alaska se află Hadrosauridae - denumiţi şi dinozauri cu cioc de raţă -, dinozauri cu corn precum cei din grupul Ceratopsia, dar şi specii carnivore, precum Tiranozaur.

Cercetătorii din Alaska au descoperit mici dinţi şi oase, dintre care unele au dimensiuni de doar câţiva milimetri, aparţinând unor dinozauri care tocmai eclozaseră sau care au murit cu puţin timp înainte de a ecloza.

"Au un tip de textură specială la suprafaţa lor, care este specifică - sunt foarte vascularizate, iar oasele cresc foarte repede, există multe vase sangvine care le traversează", a explicat Patrick Druckenmiller.

Spre deosebire de alte mamifere, precum elanii, ai căror urmaşi pot să parcurgă distanţe lungi aproape imediat după naştere, chiar şi cei mai mari dintre dinozauri dădeau naştere unor pui care erau incapabili să efectueze migraţii de câteva mii de kilometri.

"Geacă de pene"

"Ne gândim la dinozauri ca la nişte animale care au trăit doar în medii tropicale, însă nu toată Terra era aşa", reaminteşte Patrick Druckenmiller.

Arctica era mai caldă în acea epocă decât este în zilele noastre, însă condiţiile de mediu erau şi atunci foarte exigente.

Temperatura medie anuală era de circa 6 grade Celsius, însă temperaturi mult mai scăzute erau des întâlnite, însoţite de ninsori în timpul lunilor de iarnă.

Acea zonă era probabil acoperită de conifere sau de foioase, potrivit Agerpres.

"Ştim de acum că majoritatea dinozaurilor carnivori care se aflau acolo aveau probabil pene", a declarat Patrick Druckenmiller. "Vă puteţi imagina acel penaj ca pe un fel de geacă proprie, pentru a-i ajuta să supravieţuiască în timpul iernii", a adăugat specialistul american.

În ceea ce priveşte erbivorele mai mici, cercetătorii din Alaska sunt de părere că acele vieţuitoare se ascundeau sub pământ şi hibernau.

Erbivorele mai mari, care deţineau rezerve mai mari de grăsime, mâncau crengi şi scoarţă de copac, care, deşi aveau un conţinut nutritiv mai scăzut, îi ajutau să treacă cu bine peste sezonul hibernal.

Este posibil ca dinozaurii să fi avut sânge cald

De altfel, faptul că dinozaurii rămâneau tot anul în Arctica este un indiciu care consolidează şi mai mult ideea că dinozaurii erau animale cu sânge cald, aşa cum au sugerat alte studii recente. Ei ar reprezenta astfel un punct evolutiv plasat între reptilele cu sânge rece şi păsările cu sânge cald.

Capacitatea lor de a supravieţui iernii arctice este "dovada cea mai convingătoare de până acum" că dinozaurii pot fi adăugaţi pe lista speciilor capabile de termoreglare, a concluzionat Gregory Erickson, profesor la Universitatea de Stat din Florida şi coautor al studiului.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înseamnă rombul alb desenat pe o bandă de circulație. Regula pe care trebuie să o știe șoferii
Digi FM
Fosta soție a lui Elon Musk rupe tăcerea despre căsnicia lor: “Mă făcea să mă simt neînsemnată”. Ce i-ar fi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...