Studiu: Județele cu cel mai curat aer din România

Data publicării:
constanta de sus
FOTO: Facebook Primăria Constanța

Litoralul este zona cu cel mai curat aer de la noi din țară. O spun specialiștii unei companii care se ocupă de monitorizarea calității aerului. Potrivit experților, în Constanța și Tulcea sunt cu 30% mai puține particule nocive în aer decât în restul țării.

O analiză a companiei Airly privind calitatea aerului din România arată că Tulcea și Constanța înregistrează cea mai bună calitate a aerului.

Compania care se ocupă de monitorizarea calității aerului a analizat regiunile din România cu privire la poluarea aerului și concluziile arată că regiunile de coastă, respectiv Constanța și Tulcea, sunt locuri în care calitatea aerului este cea mai bună.

În medie, concentrațiile de PM (particulele în suspensie - n.r.) în cele două județe sunt cu 30% mai mici decât în restul țării.

„Interesant este faptul că, în lunile de iarnă, poluarea aerului în Constanța și Tulcea este de obicei de trei ori mai mică decât în restul țării. Datele analizate privind calitatea aerului sunt valoroase pentru persoanele care se confruntă cu boli ale sistemului cardiovascular și respirator, inclusiv pentru cei care suferă de astm – mersul la mare poate reduce afecțiunile și factorii de risc pentru sănătate”, se arată în analiza citată de Mediafax.

Pentru realizarea studiului, Airly a analizat date de la cei 173 de senzori de calitate a aerului care monitorizează poluanții timp de 24 de ore pe zi. Cinci dintre aceste dispozitive sunt amplasate pe malul Mării Negre din România.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
MGK dezvăluie calvarul prin care a trecut pentru tatuajul care îi acoperă aproape tot corpul: "Pielea mea...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Istoria fascinantă a fotbalului. De la lupte violente pe maidane, la un fenomen global
Newsweek
Tomac anunță că pensiile cresc de la 1 ianuarie 2027. Cât va ajunge pensia medie în România?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme