Tot mai mulți urși pe străzi. 20 de mesaje RO-Alert au fost transmise doar în luna mai pentru a avertiza populația

Data actualizării: Data publicării:
ursi padure ursul brun
Foto: Profimedia Images

Autorităţile din judeţul Prahova au transmis, de la începutul lunii mai, peste 20 de mesaje RO-Alert după ce urşii şi-au făcut apariţia în zone locuite de oameni. Cel mai recent mesaj de avertizare a fost transmis marţi, pentru persoanele aflate în staţiunea Sinaia, anunță Agerpres.

„De la începutul lunii mai şi până în prezent, în judeţul Prahova au fost emise peste 20 de avertizări prin sistemul RO-Alert, pentru a semnala prezenţa urşilor în zone publice. Localităţile vizate au fost Sinaia, Buşteni, Azuga, Câmpina, Cornu, Aluniş şi Breaza de Jos. În acest context, cetăţenii sunt îndemnaţi să nu dezactiveze alertele RO-Alert de pe telefon, să nu se deplaseze spre locul indicat în mesajul de alertă, să circule în grupuri şi să rămână sau să se adăpostească în locuri care să prezinte siguranţă”, transmit, marţi, oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Autorităţile recomandă persoanelor care sesizează prezenţa unui urs în locuri publice să nu se apropie de animal, să nu încerce să îl hrănească şi că nu îl fotografieze ori să-l filmeze.

„Îi sfătuim să părăsească zona, încercând să îşi menţină calmul şi să sune la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, pentru a semnala autorităţilor prezenţa animalului sălbatic într-o zonă publică.  În cel mai scurt timp după apel, la locul indicat este mobilizat un echipaj de paramedici SMURD, de la cea mai apropiată subunitate de pompieri, pentru asigurarea zonei, în acelaşi timp fiind alertate şi celelalte autorităţi competente”, precizează sursa citată.

Cel mai recent mesaj RO-Alert a fost transmis în judeţul Prahova marţi, 20 mai, după ce un urs a fost văzut pe strada Cuza Vodă din staţiunea Sinaia.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Era într-una dintre cele mai de succes trupe din lume, dar primea doar 35 $ pe zi. Mărturisirea colegului lui...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Copiii înțeleg tot mai greu textele, iar editurile se gândesc să simplifice cărțile. Avertismentul unei...
Newsweek
Ce ar însemna o indexare mai mică a pensiilor în 2027? Avocat: O restrângere a dreptului la pensie
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Un „pește canibal” cu dinți ca niște colți, găsit pe o plajă din Oregon. Creatura rară a fost studiată de...
Film Now
Sylvester Stallone, dezvăluiri despre conflictul de 20 de ani cu Arnold Schwarzenegger: „A fost ca o luptă pe...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro