Un asteroid va trece la mică distanţă de Pământ. Evenimentul va putea fi urmărit pe internet

Data publicării:
terra

 

Asteroidul are mărimea a trei autobuze supraetajate, călătoreşte prin spaţiu cu o viteză de peste 53.000 de kilometri pe oră şi va trece pe lângă Terra la o distanţă mai mică decât aceea dintre Pământ şi Lună, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

La ora 21.07 GMT, asteroidul se va afla cel mai aproape de planeta noastră, la o distanţă mai mică de 350.000 de kilometri, care reprezintă a noua parte a distanţei dintre Pământ şi Lună.

Oamenii de ştiinţă exclud riscul unei coliziuni cu Terra. Acest asteroid, care are un diamentru de circa 30 de metri, va oferi pasionaţilor de astronomie un spectacol impresionant, întrucât va putea fi văzut foarte clar cu ajutorul unui telescop pentru amatori.

Virtual Telescope Project şi reţeaua Slooh vor furniza imagini în direct şi în timp real cu acest asteroid, care a fost denumit 2014 DX110.

„Practic, un asteroid necunoscut şi nedetectat pare să lovească planeta noastră şi să provoace daune şi victime cam o dată la fiecare secol, aşa cum s-a întâmplat pe 20 iunie 1908 şi pe 15 februarie 2013”, a declarat Bob Berman, astronom implicat în proiectul Sloh.

„În fiecare secol, un asteroid masiv ne loveşte - din fericire, impactul se produce în ocean sau în zone nepopulate, precum Antarctica”, a adăugat acelaşi cercetător.

2014 DX110 este un asteroid din clasa Apollo, care reprezintă corpuri cereşti ale căror orbite se intersectează cu aceea a Terrei.

În prezent, există 240 asteroizi cunoscuţi din clasa Apollo, însă specialiştii sunt de părere că există cel puţin 2.000 de obiecte cu traiectorii care se intersectează cu orbita Terrei şi care au diametre de cel puţin 1 kilometru.

Dacă va lovi Pământul, impactul produs de un asteroid din clasa Apollo va crea un crater de 10-20 de ori mai mare decât diametrul său.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri