Un cercetător român, în cursa pentru premiul de un miliard de euro al Comisiei Europene

Data publicării:
2001 20roman 20miliard-44671

Adrian Ionescu este șeful Laboratorului de Dispozitive Nanoelectronice și al catedrei care se ocupă de doctorate în Microsisteme și Microelectronică la Şcoala Politehnică Federală din Lausanne (Elveţia).

Intitulat "Îngerii păzitori", proiectul profesorului Adrian Ionescu a concurat cu alte 25 de planuri ştiinţifice, cele mai bune patru dintre acestea fiind reţinute pentru etapa finală. I

Invenţia cercetătorului românul este un aparat care avertizează utilizatorul atunci cînd viaţa, sănătatea sau integritatea corporală îi sînt puse în pericol.

„Avem posibilitatea să vă arătăm acum ce impact are acest sistem pentru a crea noi scenarii de prevenire, cu sisteme eficiente energetic, şi cum se reflectă acestea în diferite domenii din viaţa noastră. Acest proiect contribuie direct la dezvoltarea tehnologiei informaţiei şi al comunicaţiilor, prin punerea accentului asupra inteligenţei distributive”, explică profesorul Adrian Ionescu.

Aparatul poate reduce cheltuielile pentru servicii de sănătate

Dispozitivul colectează informaţii despre mediul în care trăiesc utilizatorii, precum şi despre starea lor de sănătate. Atunci cînd factorii adunaţi dau rezultate nedorite, aparatul îşi îndeamnă stăpînii să facă sport. Aparatul ar putea reduce cheltuielile pentru serviciile de sănătate, prin prevenirea afecţiunilor.

Numele câştigătorului concursului de proiecte organizat de Comisia Europeană va fi anunţat la data de 28 ianuarie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine