Un singur dosar penal, după trei luni de aplicare a sistemului "Radarul pădurilor"

Data publicării:
padure cod silvic

 

Valoarea sancțiunilor contravenționale din perioada 9 octombrie 2014 – 23 ianuarie 2015 a fost de 57.500 de lei, iar în urma controalelor s-a întocmit un singur dosar penal”, a spus Dan Achim, directorul Direcției Managementul Resurselor Forestiere din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Din datele furnizate de Ministerul Mediului, valoarea totală a amenzilor acordate în 2014 pentru nerespectarea legislației de circulație a materialului lemnos, unde se încadrează „Radarul pădurilor”, a fost de 8.328.250 lei.

Potrivit sursei citate, volumul de material lemnos confiscat în primele trei luni de funcționare a sistemului „Radarul pădurii” a fost de aproximativ 130 de metri cubi.

Controlul transporturilor de lemn este efectuat de poliţişti, angajaţi ai inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare şi vameşi. De asemenea, cetăţenii sunt încurajaţi să facă sesizări sau să ceară verificarea unui transport, apelând 112 şi indicând numărul maşinii de transport.

Numărul apelurilor efectuate prin 112 în perioada 9 octombrie 2014 – 23 ianuarie 2015, înregistrate la Serviciul de Transmisiuni Speciale, a fost de 4097.

Din totalul alertelor, 1056 de transporturi au fost ilegale, 159 nu aveau număr de înmatriculare, restul de 2882 s-au dovedit a fi legale. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate Poliția să stea cu radarul ascuns după un copac sau un panou? Ce spune Codul Rutier
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine