Vacanță în sălbăticie, în Parcul Natural Apuseni

Data publicării:
vacanta cort

Dacă sunteţi în căutarea unui loc fără aglomeraţie, cu aer curat şi peisaje frumoase, puteţi merge în Parcul Natural Apuseni. Trebuie să vă pregătiţi însă pentru o vacanţă la cort deoarece acolo nu găsiţi pensiuni. Relaxarea este însă garantată devreme ce e căutată de turişti veniţi şi din străinătate.

În fiecare vară, mii de turiști se adună în poiana Glăvoi din Parcul Natural Apuseni pentru a petrece câteva zile la cort în mijlocul naturii.

Turiști veniți de pretutidenti au pus stăpânire pe zonele montane din Bihor. Unii se simt atât de bine, încât petrec aici toată vacanţa de vară.

„În ultima vreme am observat o creștere considerabilă a numărului de turiști care vizitează Poiana Ponor ”, spune Alexandru Laza, care se pregătește să facă parte din Salvamont Salvaspeo Bihor.

„Exact ăsta e farmecul: să vii în sălbăticie, să înveți să te descurci cu apă din pârâu, cu apă de la izvor, cu lemne cu foc să supraviețuiești”, spune unul dintre turiști.

„Este excepțional să ai așa ceva. Din câte ştiu, în Franța nu există așa ceva și de aceea am vrut să venim aici. Este un loc cu adevărat minunat şi este excepţional să poţi trăi aşa, în mijlocul naturii, cu oile care trec în fiecare dimineață, cu caii, printre corturi şi vaci”, spune un tânăr din Franța.

Pentru un astfel de sejur ai nevoie de un cort și câteva instrumente necesare traiului de zi cu zi în pădure. Restul vine de la sine.

Turiştii spun că peisajul și zona de care au parte merita tot efortul. Deși autoritățile se gândesc la un camping cu dotări moderne, majoritatea celor care vin aici cu cortul resping ideea. Vor ca locul să rămână neatins.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...