VIDEO. Doi pui de urs ies în natură pentru prima dată

Data publicării:
ursi eliberati

Cei doi pui de urs, ambii masculi, au fost găsiţi în iarnă într-un bârlog din Pădurea Bogăţii de un angajat silvic. Aveau atunci doar câteva zile, erau flămânzi şi deshidrataţi. Pădurarii i-au monitorizat trei zile şi au văzut că ursoaica nu mai vine la ei. Au cerut ajutorul Asociaţiei „Milioane de prieteni”, iar ursuleţii au fost transferaţi la sanctuarul de la Zărneşti, unde au fost hrăniţi de angajaţi cu biberonul. Acum, după patru luni de carantină, a venit ziua cea mare pentru ei: să iasă în natură.

Noi aşa spunem, că s-au înzdrăvenit, sunt pregătiţi să fie singuri, au ajuns de la un kilogram jumate, la 15 kilograme. Mănâncă de trei ori pe zi, la biberon, iar restul mănâncă din castron”, spune Ioana David, manager adăpost.

Odată ieşiţi din cuşcă, ursuleţii s-au bucurat de fiecare clipă în pădure, dar cel mai mult le-a plăcut lacul

Ţarcul în natură are 500 de metri pătraţi, iar angajaţii le-au amenajat un bârlog, dar şi o căsuţă modernă. Cei doi pui nu vor rămâne, însă, pentru totdeauna în sanctuar.

„În acest ţarc vor sta două luni jumate, trei luni, în funcţie de cât de puternici se vor face în aceste luni”, spune Cristina Lapis, Preşedintele Asociaţiei „milioane de prieteni”

Ţarcul în care stau cei doi ursuleţi este ferit de ochii vizitatorilor, pentru că animalele să nu se obişnuiască cu oamenii.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri