Vremea s-a schimbat radical. Ninge în mijlocul lunii aprilie

Data publicării:
ninsoare munte

Ninsoare în mijlocul lunii aprilie! Ultimele zvâcniri ale iernii au pus drumarii la muncă. Utilajele de deszăpezire au intervenit toată noaptea pe șoseaua ce duce spre stațiunea Rânca, în județul Gorj, unde s-a depus un strat nou de zăpadă.

Angajații de la Drumurile Naționale au intervenit cu mai multe lame și au împrăștiat material antiderapant. A nins şi în platoul Bucegi, la peste 2.000 de metri altitudine. Temperatura a scăzut până la minus 6 grade Celsius.

Potrivit meteorologilor, la peste 1.800 de metri, ninsorile vor continua până la sfârșitul acestei săptămâni.

Vremea, însă, nu le-a dat planurile peste cap turiștilor care profită de stratul proaspăt de zapada de pe pârtie.

Cod galben de inunțatii pentru râuri din Mehedinți și Olt

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis sâmbătă dimineaţa o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Mehedinţi şi Dolj, valabilă până la ora 21:00.

Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce în continuare scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile din bazinele hidrografice Jiu - afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval confluenţă Motru - amonte S.H. Podari, Desnăţui - bazin superior, judeţele Mehedinţi şi Dolj, potrivit Agerpres.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Raznic, Desnăţui - bazin superior, precizează INHGA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Scandalul de la ANM ia amploare. Diana Buzoianu explică de ce nu poate fi demisă directoarea Elena Mateescu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce s-a despărțit Cheloo de prima soție. Daniela Niculescu rupe tăcerea despre mariajul lor: „A plâns”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Selma Blair, arestată după ce a făcut scandal la bordul unui avion. Actrița ar fi mușcat o însoțitoare de zbor
Adevarul
„Timpul este inamicul nostru”. Avertisment despre apărarea României și ritmul lent al înzestrării
Newsweek
Cum a ajuns pensia specială a magistraților 25.400 lei, cât 9 pensii medii? Sau cât 25 pensii de invaliditate
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Toma Cuzin a fost reținut după ce a condus cu permisul suspendat. Actorul a ieșit pozitiv la DrugTest