O pastilă pentru vindecarea creierului ar putea revoluționa neuroștiința. O descoperire crucială pentru pacienții cu leziuni cerebrale

Data publicării:
pacientă examinată de neurolog
Un medicament folosit în mod normal pentru tratarea infecției cu HIV ar putea ajuta și pacienții cu leziuni cerebrale, stimulând procesul de refacere al creierului. Foto: Profimedia Images

În cazul unei leziuni cerebrale, până de curând nu exista o cale clară de recuperare și nici instrumente medicale sau terapii care să ajute creierul să își revină la normal. Lucrurile s-ar putea schimba, însă, după ce neurologii au început să testeze medicamente ce susțin procesul de refacere a creierului după un accident vascular cerebral sau un traumatism cranio-cerebral.

Primul lucru pe care Debra McVean a încercat să îl facă atunci când s-a trezit la spital în martie 2024 a fost să meargă la baie. Dar brațul ei stâng nu se mișca – la fel și piciorul ei stâng. Toată partea stânga a corpului ei era paralizată.

McVean a suferit un AVC. Cu câteva nopți înainte, un cheag de sânge i s-a blocat într-o arteră din gât, oprind fluxul de oxigen către creier. La RMN, o pată neagră se putea vedea în creier deasupra ochiului ei drept.

Câteva zile mai târziu, McVean a aflat despre un studiu clinic pentru o pastilă numită Maraviroc (un medicament antiretroviral folosit în tratarea infecției cu HIV) care ar putea ajuta creierul să se refacă. Ea era unul dintre potențialii candidați care puteau participa la acest studiu.

Femeia a acceptat până la urmă, știind că studiul i-ar putea ajuta și pe alții și că existau 50% șanse să o ajute și pe ea. „Nu voiam să fiu într-un scaun cu rotile toată viața.”

Neuronii pot să revină la viață

Neurologii învățau în trecut că este imposibil ca creierul să se refacă după ce a suferit leziuni grave. Totuși, în centrele de reabilitare, doctorul Thomas Carmichael, șeful catedrei de neurologie de la Școala de Medicină Geffen din cadrul Universității din California, a văzut cum pacienții care au suferit leziuni cerebrale învățau din nou să meargă, să apuce obiecte, să vorbească.

Cumva, creierul lor se vindeca și se adapta. Singura problema era că procesul de refacere se oprea prea repede. Leziunea determină un proces de creștere și plasticitate la nivelul creierului despre care nu se credea că este posibil decât în etapa sa de dezvoltare timpurie.

Neuronii revin la viață, formând noi rădăcini care se extind prin materia cenușie în încercarea de a restabili conexiunile rupte. Nu mulți dintre ei reușesc să ducă procesul până la capăt, dar uneori nu este nevoie decât de câțiva neuroni ca părți izolate ale creierului să fie reconectate.

Așa s-ar explica felul cum McVean s-a trezit într-o zi într-un centru de reabilitare, la o lună după ce a suferit atacul cerebral, și a descoperit că își poate roti degetul mare de la mâna stângă. Câteva zile mai târziu, ea putea să își miște încă un deget.

Un concept vechi de 70 de ani a fost dat peste cap

Cu toate că creierul se poate regenera, procesul este unul limitat. Foarte puțini supraviețuitori care au suferit un AVC ajung să se refacă de tot. Este ca și când, la un moment dat în timpul recuperării, creierul decide că vindecarea s-a încheiat și se întoarce la starea obișnuită.

Doctorul Carmichael își dorea ca procesul să continue, să stimuleze plasticitatea creierului și să îi permită să se vindece trecând dincolo de limitele naturale.

Timp de 70 de ani, specialiștii în neurologie au crezut că creierul nu își poate reface conexiunile distruse în urma unei leziuni cerebrale. Acum, „suntem pe cale să stimulăm această reconectare”, a spus doctorul canadian Sean Dukelow, care a devenit principalul cercetător ce se ocupă de studiul clinic cu Maraviroc.

Medicamentul nu este perfect, potrivit lui Carmichael. De aceea, cel mai important lucru nu este atât medicamentul în sine, cât aprofundarea înțelegerii sistemelor de refacere a creierului ce va forma baza viitoarelor terapii.

Va mai dura mulți ani până când noile „pastile de neuroreabilitare” vor ajunge pe piață, dar odată aprobate, acestea ar putea schimba nu doar tratamentul pe care îl primesc pacienții cu leziuni cerebrale, ci și felul în care aceștia își pot imagina propriul lor viitor.

Creierul se adaptează la noua realitate

McVean nu știe dacă pastilele pe care le-a primit erau Maraviroc, întrucât studiul va mai dura încă doi ani, dar ceea ce știe este că creierul ei continuă să se reorganizeze și să se adapteze la noua realitate, la mai bine de un an de când a suferit atacul cerebral.

În luna mai, pacienta a ridicat o greutate de jumătate de kilogram cu mâna stângă - ceva ce i-ar fi fost imposibil cu șase luni în urmă. Femeia poate să se deplaseze singură în scaunul cu rotile până la bucătărie ca să își facă o cafea și se poate urca pe scări folosind o orteză.

McVean a observat de curând că degetele sale de la mâna stângă au devenit mai mobile. „Nu le mai simt ca și când nu mi-ar aparține.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Actul de care proprietarii apartamentelor construite înainte de 1990 au nevoie la vânzare. Verificarea care...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez le-a prezentat fanilor noua ei „casă Barbie” de 18 milioane de dolari. Cum arată vila din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză...
Newsweek
Analist economic: România riscă să retrogradeze la „junk”, în octombrie. Pensiile și salariile, în pericol
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Discursul care a lăsat o sală întreagă în lacrimi. Michael J. Fox, ovaționat la gala Emmy 2026. Ce a...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...