Ora exactă crește dezordinea din univers. Paradoxul explicat de Cristian Presură

Data actualizării: Data publicării:
ceasuri albastre pe fondul cerului noptii
Cu cât un aparat de măsurare a timpului este mai precis, cu atât contribuția la dezordine universală este mai mare. Foto: GettyImages

Dezordinea din univers pornește de la ora „prea” exactă, spun oamenii de știință. Cu cât un aparat de măsurare a timpului este mai precis, cu atât contribuția la dezordine universală este mai mare. Fizicianul Cristian Presură a explicat acest paradox la Digi24.

„Este oarecum un paradox, pentru că vrem să avem un ceas care merge foarte precis și cu toate acestea trebuie să creăm în altă parte dezordine. Și asta ține, în fizică, de legea entropiei. În fizică, numim dezordinea entropie. Legea aceasta spune că tot universul, toată dezordinea care este în univers, trebuie să crească”, a spus Cristian Presură.

„De aceea, dacă într-o zonă din univers facem ordine, atunci automat, în altă zonă din univers trebuie să fie și mai multă dezordine, pentru că dezordinea trebuie să crească”, a adăugat el.

Fizicianul a făcut o analogie cu viața unei familii.

„Eu îmi aduc aminte de copiii mei, când făceau curățenie în cameră. Și când intram în cameră era curățenie, dar știam că sub pat se găsește dezordine, pentru că multe lucruri le puneau sub pat. Cam asta este legea și pentru univers”, a explicat Presură.

„Este un echilibru către o dezordine mai mare. În viitorul univers, unii cercetători prezic că am putea avea așa-numita moarte termică a universului, în care dezordinea este așa de mare și particulele sunt așa de îndepărtate unele de altele, încât nu se mai întâlnesc și rămân singuratice”, a explicat fizicianul.

De câte ori măsurăm timpul, nivelul entropiei crește.

„Acest lucru a fost măsurat recent experimental. Pentru că atunci când măsurăm timpul, noi creăm local ordine. Și cu cât vrem să măsurăm mai bine timpul, cu atât ordinea pe care o creăm este mai mare. Și atunci, în altă parte de univers, trebuie să creăm mai multă dezordine, pentru a compensa ordinea pe care am creat-o local”, a mai spus Presură.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce a fost închisă rafinăria Lukoil-Petrotel Ploiești. Guvernul vrea să o redeschidă din cauza crizei...
Digi FM
Întâmplare sau destin? Povestea surorilor gemene care au născut în aceeași zi, chiar de ziua lor de naștere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kevin Federline, după arestarea lui Britney Spears: "Îngrijorarea este dacă a fost un incident izolat sau...
Film Now
Margot Robbie și-a schimbat complet look-ul. Actrița este de nerecunoscut cu un bob scurt și breton
Adevarul
Ce trebuie să mâncăm în fiecare zi pentru a dormi mai bine. Alimentele care interferează cu somnul
Newsweek
900.000 pensionari rămân fără 600 lei la pensie. Alți 1.350.000 pensionari pierd 200 lei. Cum s-a luat decizia
Digi FM
Kylie Minogue, apariție impecabilă la Paris Fashion Week. Eleganță pură într-o ținută fină din mătase
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce ne trezim uneori exact înainte să sune alarma. Pe lângă mecanismele biologice, există și un factor...
Digi Animal World
Un semn rău? Doi misterioşi „peşti ai apocalipsei”, descoperiţi de turişti pe o plajă din Mexic
Film Now
Fiica lui James Van Der Beek, mesaj înțelept și sfâșietor în ziua în care el ar fi împlinit 49 de ani: "Îi...
UTV
Dakota Johnson pozează aproape fără haine într-o nouă campanie de modă pentru primăvara lui 2026