Planetele din sistemul nostru solar pe care plouă cu diamante

Data publicării:
Planetele Uranus și Neptun.
Planetele Uranus și Neptun. Foto: NASA

Uranus și Neptun sunt două dintre multele obiecte cerești misterioase din univers pe care telescopul spațial James Webb va începe în curând să le exploreze. Condițiile de temperatură și presiune sunt atât de extreme pe aceste planete, încât atomii de carbon se pot transforma în diamante în atmosfera lor. Astrofizicianul Naomi Rowe-Gurney, specializată în studiul celor două planete, explică acest proces într-un interviu postat pe site-ul NASA.

„Iubesc acești giganți de gheață, mai ales pentru că nu au fost studiați prea mult. Inițial am vrut să-mi fac doctoratul pe aceste două planete, pentru că erau atât de multe întrebări fără răspuns. Pur și simplu nu știm nici măcar cum s-au format și de ce sunt așa cum sunt. Nici nu știm dacă e corect să fie numiți giganți de gheață, pentru că cine știe ce este înăuntru?”, spune ea.

Rowe-Gurney spune că Uranus și Neptun au o culoare albastră pentru că au niveluri ridicate de metan în atmosfera lor.

„Studiez atmosfera lor de mijloc, care este stratosfera și troposfera superioară. Are aproximativ un bar, care este aproximativ aceeași presiune pe care o avem aici pe Pământ, în aer”, a spus ea.

„Vedem că Soarele interacționează cu metanul din atmosferă și îl descompune în mai multe hidrocarburi diferite. Multe dintre aceste lanțuri conțin hidrogen și carbon și o mulțime de substanțe cu nume fanteziste, precum diacetilenă și acetilenă și metilacetilenă. Și încă nu știm cu adevărat totul, cum ar fi compoziția a tot ceea ce este acolo, și încă găsim lucruri noi tot timpul. De aceea, telescopul James Webb este atât de interesant, pentru că vom putea vedea mult mai multe lucruri de pe cele două planete.

Astrofizicianul a explicat că metanul conține carbon, care poate fi zdrobit de presiunile imense care au loc în atmosferă, formând diamante. În interiorul planetei, când totul devine foarte cald și foarte dens, aceste diamante se formează și se acumulează, apoi devin tot mai grele.

„Asta înseamnă că plouă în atmosferă. Dar nu este ploaia pe care o vedem aici, deoarece aceste presiuni sunt extreme și nu vom putea niciodată să ajungem acolo. Așa că, chiar dacă aceste diamante există, nu am fi niciodată în stare să le colectăm”, a explicat ea.

 

 

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Leonard Miron lucrează în sistemul de justiție britanic. De ce folosește fostul prezentator tv un alt nume de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Care pensionari au luat 600 de lei plus la pensie în septembrie? Unde sunt cele mai mici pensii din țară?
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Joe Manganiello, imagini din spital după 7 ani de boală misterioasă. A slăbit 27 kg în doar două săptămâni
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro